muguri de iubire ...

"Se sculase de la ceai înaintea celorlalţi şi plecase în livadă. Acolo întâlnise toamna ca o cerească despletire subt ochi. O adiere de vânt îi aruncase frunzuliţe galbene în faţă. Privise mirat cerul, livada, zarea asfinţitului…Da!  

Venise toamna fără s-o presimtă, fără s-o aştepte ca în anii trecuţi (…)

Venise toamna cu semnul plecărilor. Venise!

Şi ca o pasăre care şi-a regăsit vechiul cuib tocmai în clipa când trebuie să-l părăsească pe celălalt, pentru a intra în cârdul plecărilor de toamnă, Dănuţ îşi regăsise sufletul de anul trecut, aşa cum îl lăsase(…), acuma când vacanţa era în declin.”

Ionel Teodoreanu, La Medeleni

"Lasă-mi, toamnă, pomii verzi,

Uite, ochii mei ţi-i dau..."

"(...) lasă-mă atunci când plouă,

Numai atunci când plouă,

Să rostesc (...) 

Sunt cea mai frumoasă femeie pentru că plouă

Şi-mi stă bine cu franjurii ploii în păr, 

Sunt cea mai frumoasă femeie pentru că-i vânt

Şi rochia se zbate disperată să-mi ascundă genunchii, 

Sunt cea mai frumoasă femeie pentru că tu

Eşti departe plecat şi eu te aştept, 

Şi tu ştii că te-aştept (...)

Şi totuşi aştept.

Iubesc ploile, 

Iubesc cu patimă ploile, înnebunitele ploi şi ploile calme, 

Ploile feciorelnice şi ploile-dezlănţuite femei…"

„Nu există artă mai frumoasă decât arta educaţiei. Pictorul şi sculptorul fac doar figuri fără viaţă, dar educatorul creează un chip viu; uitându-se la el, se bucură şi oamenii, se bucură şi Dumnezeu.”

"La uşa inimii cuiva nu trebuie nici să ciocăneşti, nici să năvăleşti ci trebuie doar să cânţi." - Florentina Stoian, 11 ani

"De vei avea aur în sufletul tău, în licăriri de aur va străluci tot ce porneşte de la tine" Nicolae Iorga

"Când văd cerul plin de stele, licărind în toiul serii,

Când văd luna că răsare din cămările tăcerii,

Când văd razele de soare cum se-alintă pe câmpie,

Simt aşa o bucurie...şi zic: Doamne, slavă Ţie!

Când vorbesc cu liliacul sau cu crinul de pe drum,

Când regina nopţii, seara, mă îmbată de parfum,

Când mă-nvăluie mireasma de salcâm, de tei, de vie,

Simt aşa o bucurie...şi zic: Doamne, slavă Ţie!

Când aud că-n miez de noapte mai sunt oameni ce se roagă

După ce-au trudit prin lanuri ori prin fabrici ziua-ntreagă,

Când văd candela aprinsă în mireasmă de tămâie,

Simt aşa o bucurie...şi zic: Doamne, slavă Ţie!

 Când simt harul că se-ndură şi coboară printre noi,

Şi-şi revarsă peste lume al harismelor şuvoi,

Când, mirat, privesc la pana care scrie-o poezie,

Simt aşa o bucurie...şi zic: Doamne, slavă Ţie!"

"Oamenii sunt făcuţi pentru iubire, oamenii vor să afle dragostea...de aceea, în seara asta, pentru-ntreaga lume voi cânta:

Doar o viaţă, doar o viaţă nu-mi ajunge! Doar o viaţă nu-mi ajunge să iubesc! Am nevoie de iubire şi de un pic de fericire, seninătatea din privire şi de un strop de nemurire, aşa că doar o viaţă nu-mi ajunge să iubesc!

Am plecat pe-un drum şi nu ştiu unde...undeva, capătul într-o zi am să-l găsesc. Cele bune, cele rele: cum au fost, pe toate le iubesc."

Holograf, "Doar o viaţă nu-mi ajunge să iubesc!"

Legendele spun că Sânzienele sunt nişte fete foarte frumoase care trăiesc prin păduri au pe câmpii. Ele se prind în horă şi "dau puteri" deosebite florilor şi buruienilor, acestea devenind plante de leac, bune la toate bolile. În popor se crede că în noaptea Sânzienelor, zânele zboară prin aer sau umblă pe pământ. 




Sânzienele cântă şi împart rod holdelor, femeilor căsătorite, înmulţesc păsările şi animalele, tămăduiesc bolnavii, apără semănăturile de grindină. Dacă oamenii nu le sărbătoresc cum se cuvine, ele se supără, devenind surate bune cu înrăitele Iele sau Rusalii.

"O tânără stătea şi aştepta avionul în sala de aşteptare a unui aeroport mare. Pentru că trebuia să aştepte mult timp, şi-a cumpărat o carte şi un pachet cu biscuiţi. Ca să treacă timpul mai uşor, s-a aşezat în sala de aşteptare VIP şi a început să citească. Lângă ea, pe scaunul alăturat, erau biscuiţii şi pe următorul scaun era un domn care citea ziarul. 

Când a început pachetul şi implicit primul biscuit, domnul de alături a luat şi el unul. Ea s-a simţit indignată, dar n-a zis nimic şi a continuat să citească. În interiorul ei îşi spunea: "Uite ce fel de persoană e acest bărbat! Dacă aş avea numai puţin curaj, i-aş face morală."

Şi aşa de fiecare dată, când ea lua un biscuit, lua şi el unul.  Acest lucru o înfuria, dar nu dorea să fie cauza unei scene. Când a mai rămas în pachet ultimul biscuit, ea gândea: "Ah, acum vreau să văd ce îmi zice când se vor termina toţi!" Bărbatul a luat ultimul biscuit, l-a rupt în două şi i-a dat jumătate. "Ah! Asta e culmea!" gândi ea şi îşi luă lucrurile, cartea şi geanta pentru a pune acolo jumătatea de biscuit rămasă când...surpriză! deschizând geanta vede că pachetul de biscuiţi era întreg, neatins, în geantă!

Se ruşină de modul în care s-a comportat şi abia atunci înţelese că pachetul de biscuiţi pe care îl mâncase nu era al ei, ci al domnului de alături. Domn care împărţise cu ea chiar şi ultima bucăţică, fără a se simţi indignat, nervos sau superior, în timp ce ea se comportase urât şi îşi simţise orgoliul atins. Şi nici măcar nu avea posibilitatea să se explice sau să-şi ceară scuze. "

Acum întrebarea se pune: De câte ori n-am fost ruşinaţi de propriile gânduri, atitudini sau fapte pe care iniţial le crezusem literă de lege? Sau de câte ori realitatea a dat peste nas atotştiinţei noastre? căci, înainte de  a gândi răul ar trebui să ne uităm bine în jur. Şi dacă ne uităm cu atenţie atunci  observăm că nu întotdeauna lucrurile sunt ceea ce par a fi.