Din greşeli învăţăm…aşa că o să iau în considerare doar partea plină a paharului şi în mod cert data viitoare va fi altfel…
funcţia universului
unde
a – o cârtiţă care sapă sub lună
b – un fluture care face duş
c – o girafă aeriană
şi eu
cea care încearcă să te găsească în cascada niagara
să găsească rădăcina reală din sistemul de ecuaţii al vieţii
am adunat
a (inventează aripi) + b (visează adâncuri)
am ridicat la puterea 100
şi mi-am amplificat dorinţa
am reuşit să triplez şi răbdarea
te-am căutat în adâncul pietrelor
fluturii printre polinoamele picăturilor de apă
a-ul a verificat şi săpat matricea infinitului în bolta cerului
în zadar
determinantul e zero
parametrii sunt neutri iar funcţia tinde la infinit
să renunţ n-aş vrea
dar totul e prea complex
n paralele între vise şi real
ştiu
soluţia e o rază de lumină din nemărginit
uitasem de c
avangardista girafă aeriană
sus pe asimptota verticală a infinitului
înotând printre comete şi galaxii
stelele mi-au şoptit
reducere la absurd
două simplificări şi am scăpat de nedeterminare
să folosesc factorul comun
dar nu
tu trebuie să fii unic nu comun
o singură recurenţă în mintea mea şi ecuaţia şi-a găsit soluţia
necunoscuta nu a fost nicicând necunoscută
căci numitorul e egal cu numărătorul
te ştiu – misterios cristal vestindu-mi învierea
iar reciproca e şi ea adevărată
mă ştii – neînsemnată frântură trezită din somnul divin
fracţia e 1 iar axioma noastră s-a scris
acum ceea ce trebuia demonstrat a fost demonstrat
î n t â l n i r e a d i n n i a g a r a