sâmbătă, 7 decembrie 2013

Sfânta Mucenita Filofteia

0 comentarii Publicat de Ilinca Lavinia la 21:20

Rămânând Filofteia orfană de mamă (Filofteia în limba gracă = iubitoare de Dumnezeu) nesocoteşte cântările lumeşti, iubirea hainelor scumpe, împletiturile părului, mâncărurile şi băuturile alese, horele şi dansurile ce pot moleşi sufletul.

Copila era aplecată spre lucrarea faptelor bune şi se pricepea la lucrurile cele înţelepte. Cunoscătorul de inimi Dumnezeu, trimiţându-i dar de sus, a întărit-o, a luminat-o şi a îndemnat-o către neguţătoria cea duhovnicească, spre a cumpăra cu cele pământeşti şi stricăcioase, pe cele cereşti şi veşnice.

"Eu îţi voi da ţie bunătăţi cereşti; dacă vei sătura pe cei flămânzi cu bucate trupeşti, Eu te voi sătura pe tine cu bucate duhovniceşti; dacă vei îmbrăca pe cei goi cu haine stricăcioase şi vremelnice, Eu te voi îmbrăca pe tine cu slava cerească şi veşnică" păreau însuşi cuvintele Domnului, întipărite adânc în inima Filofteei. 

Dar cum fapta bună care nu are ispite şi care se lucrează fără osteneală şi fără greutăţi şi împiedicări, zic sfinţii că nu este lămurită şi nici lui Dumnezeu bine primită, când copila a început lucrarea faptelor bune, vrăjmaşul diavol s-a umplut de zavistie zicând diavolilor săi: Vedeţi cum nu se teme de noi şi întru nimic socoteşte puterea noastră? Deci, veniţi să năvălim asupra ei cu ispite, ca s-o împiedicăm de la o lucrare ca aceasta.

Apoi chinuri, ocări, ură şi schingiuiri din partea mamei vitrege. Iar tatăl, gros la minte şi întunecat la judecată, în loc să aducă laudă lui Dumnezeu că s-a învrednicit a fi tatăl unei asemenea fecioare, mai vârtos o muncea în felurite bătăi şi chinuri.

Ieşind el cu plugul la câmp şi poruncind femeii să-i gătească bucate şi să le trimită prin Filofteia, tatăl fericitei a flămânzit în repetate rânduri căci biruită de milostenie şi neavând cu ce altceva să-i miluiască pe săracii care-i ieşeau în cale, ii hrănea din bucatele tatălui său.
  


 Vicleanul diavol aduce însă gând rău şi ucigaş căci într-una din zile, tatăl îşi pândeşte copila şi văzând faptele ei, biruit de mânie a zvârlit într-însa cu barda cea plugărească, rănind-o la un picior. Atunci îndată o! minune, şi-a dat sfântul şi fericitul său suflet în mâinile lui Dumnezeu. Sfântul ei trup rămânând pe pământ şi încă curgând sânge din piciorul cel tăiat, a strălucit cu slava cerească, încât lumina şi locul dimprejur.

Arhiepiscopul, împreună cu toţi arhiereii, cu tot clerul său şi cu toţi cei mai mari ai cetăţii şi mulţime de popor, auzind lucrul acela minunat, au alergat cu făclii şi tămâie, cu slujbe şi cu rugăciuni; şi, ajungând, au văzut sfântul ei trup strălucind cu acea dumnezeiască lumină şi s-au minunat cu toţii.

Au voit să ridice sfântul ei trup după porunca arhiepiscopului şi a arhiereilor, să-l ducă în cetate însă nicidecum n-au putut să-l ridice şi nici măcar să-l mişte sau să-l clatine. Cunoscând astfel toţi că nu este voia lui Dumnezeu şi a sfintei a merge cu dânşii în cetatea care era patria ei, au început a se ruga către dânsa şi a-i spune pe nume locuri de dincoace de Dunăre.

I-au pomenit de Bucureşti, Craiova şi alte târguri mai mici; i-au pomenit mănăstirile de prin târguri, de prin munţi, dar n-a vrut să asculte rugăciunea lor, până când i-au pomenit, în treacăt şi fără nădejde biserica domnească din oraşul Curtea de Argeş. Şi cum i-au pomenit această sfânta biserică, îndată s-a uşurat, mai mult decât greutatea cea firească.

Cu mare cinste, slavă şi alai primindu-i sfintele moaşte şi aducându-le cu cântări de psalmi şi cu doxologii, le-au aşezat în biserica domnească. De atunci până acum se află nestrămutate din acel oraş, cu toate schimbările vremilor, stăpânilor şi răscoalelor, ce adeseori s-au întâmplat în ţările acestea.

Acest lucru văzându-l ceata diavolilor - care mai înainte credeau că o vor amăgi prin măiestriile lor şi o vor împiedica de la lucrarea faptelor bune, că o vor birui şi o vor face vânăt al lor, fiind ei singuri biruiţi şi ruşinaţi, s-au dus tânguindu-şi neputinţa şi nehărnicia lor, căci n-au putut birui pe o copilă simplă.

În acest chip săvârşindu-se Sfânta Filofteia, sfântul ei suflet, suindu-se la Dumnezeu strălucind cu negrăită slavă cerească şi dumnezeiască, înconjurat de sfinţii îngeri şi de cetele sfinţilor, a fost petrecut la împărăţia cerurilor şi aşezat împreună cu fecioarele cele înţelepte; iar acum se veseleşte şi se îndulceşte de frumuseţile cele negrăite ale Mirelui ei celui veşnic şi nemuritor.

doxologia.ro

 

miercuri, 4 decembrie 2013

Scrisoare către Moş Nicolae - de Vali Slavu

2 comentarii Publicat de Ilinca Lavinia la 21:47


"E prima dată când îţi scriu…
Am auzit că vei veni
Cu daruri multe la copii.

Scrisoarea mea nu-i prea frumoasă
Mă iartă! -ţi scriu la lumânare
Şi mâna-mi tremură cam tare,
Că este frig la noi în casă.


Nu sunt flămând, cu fraţii mici
Am împărţit un colţ de pâine.
M-aş bucura de-aş şti că mâine
Va fi să treci şi pe aici.

Ştiu, mulţi copii sunt cu nevoi,
Eu nu-ţi cer jucării frumoase,
Ci-n ghetele acestea roase
Să pui, te rog, ghetuţe noi!"

 

luni, 2 decembrie 2013

Ceva frumos :)

0 comentarii Publicat de Ilinca Lavinia la 21:51

"Cu câţiva ani înainte de cel de-al doilea război mondial, exista un cuplu în care cei doi se iubeau foarte mult. De fiecare dată barbatul, în orice ocazie, încerca să-şi arate dragostea faţă de ea. Ea era frumoasă, sensibilă, dar şi firavă din punct de vedere al sănătăţii.

Începând războiul, bărbatul este nevoit să meargă pe front, unde trece prin foarte multe încercări şi de multe ori ca prin minune scapă să nu fie ucis. Se ruga în fiecare zi să-l ajute Dumnezeu să trăiască pentru a se întoarce acasă lângă soţia pe care atât de mult o iubea.

Fiecare gând al său era să o strângă din nou în braţele sale şi asta îi dădea putere să reziste foamei, frigului şi rănilor. Când se termina războiul, mai fericit ca niciodată porneşte către casă parcă plutind…




În drum, aproape de satul său, se întâlneşte cu un prieten de familie care după bucuria de a-l revedea viu şi întreg, încerca să-l consoleze pentru încercarea prin care trec…

- "Care încercare?" întreba neliniştit bărbatul.

- "Încă nu ai aflat?... soţia ta a avut o infectie foarte grea, a scăpat cu viaţă dar acum chipul ei este deformat." Răspunse prietenul trist.

Bărbatul cade aproape leşinat şi rămâne plângând cu amar pe marginea drumului…

Spre seară ajunge acasă. Soţia lui după bucuria revederii şi mulţumind lui Dumnezeu pentru minunea de-al ţine în viată, se aşează la masă şi… realizează că multiubitul ei soţ şi-a pierdut vederea în război! Crezând că printr-o rană de război a ramas orb, nu-l întreabă niciodată despre acest lucru pentru a nu suferi şi mai mult. Îi acordă îngrijirea cuvenită cu multă dragoste şi trăiesc efectiv fericiţi încă cincisprezece ani.

După aceşti cincisprezece ani şi suferinţa unei boli aprope incurabile, pe patul suferinţei soţul îi închide ochii multiubitei sale soţii şi… îi deschide pe-ai lui!

Pentru cincisprezece ani s-a prefăcut că este orb ca să nu îi mărească suferinţa…

Asta înseamnă să iubeşti!! Să te faci pe tine orb pentru a nu răni pe celălalt...nu devenim orbi din indiferenţă sau prostie ci, din sensibilitate, din politeţe şi mărinimia sufletească de care dăm dovadă.

Şi mă gândeam cât de rar în zilele noastre auzim cazuri de genul acesta. Altădată relaţiile erau mult mai lungi, mai frumoase, mai fericite. Exista o frumuseţe şi un dor sfânt între cei doi.

Un simplu gest, o mică floare, o privire era izvor de bucurie, tresăltarea inimii şi lacrimi de fericire (...)"

 

duminică, 1 decembrie 2013

De vrei să știi ce înseamnă român...

0 comentarii Publicat de Ilinca Lavinia la 22:02


"De vrei să știi ce înseamnă român, 
Întreabă munții și codrul străbun
Ascultă doina ciocârliei cântată de cu zori 
Și vino pe la noi de sărbători!




Sub luciri de stele, vei găsi acel român
Versul mioriţei să ţi-l spună
Prin povestea vorbei peste timp te va purta
Pe tărâm de vis în ţara mea." Dan Spătaru


 

;;
Subscribe to: Postări (Atom)