Da, da...abia l-am convins (eu şi Zuzu) să ne vorbească!!! Lucra la o dramă de-a lui, una nouăăă. Eeei, v-aş fi spus eu mai multe detalii dar nu a vrut în ruptul capului să ne zică nimic, nimic în plus...deşi... noi l-am rugat politicos :P...o fi o surpriză ceva, nu ştiu... Şi cum spuneam, a acceptat, dar apoi să te ţii bine... că ne-a spus şi ne-a tot spus... câte-n lună şi-n stele, nu alta :)) Am fost noi atente, nu zic că n-am fost, dar stimabilul, prins în vraja vorbei lui ajunsese spre sfârşit să ne bage de tot în ceaţă. Noroc cu domnul drăguţ din spate că a sesizat la timp şi l-a adus cu picioarele pe pământ...săracul, uitase de drama lui...
Şi apoi tot el era supărat că noi l-am reţinut din lucru, auzi! Noi care vrusesem să schimbăm câteva vorbe şi atât (să-l întrebăm de sănătate, de cum mai stă cu opera etc)...eeei, acum şi eu sunt răutăcioasă că nu prinzi oricând momentul să-ţi vorbească aşa deschis stimabilul...Oricum, ceea ce regret e faptul că nu am apucat să facem cunoştinţă cu prietenul său de treabă...că dacă nu ar fi fost dumnealui, cine ştie când, cum şi cât de ameţite am fi plecat noi de acolo...
M-am gândit că s-ar putea să vă placă şi vouă câteva din ideile pe care ni le-a împărtăşit, aşa că luaţi aminte :)))
Iubirea este ca un copil care tânjeşte după tot ce poate atinge.
Aparenţele pot fi dintre cele mai nesincere. Lumea e mereu dezamăgită de podoabe.
Prefer un nebun care să mă înveselească decât un om cu experienţa vieţii care să mă întristeze.
Din mici izvoare s-au format fluvii.
Întâmplarea aduce în port o mulţime de corăbii fără cârmă.
Când vin, suferinţele nu se furişează una câte una, ci apar în batalioane.
Speranţa este toiagul îndrăgostiţilor.
Dacă trăieşti în aşa fel încât nimeni să nu-şi amintească de tine, vei muri singur şi chipul tău va muri şi el odată cu tine.
Uneori cred, alteori nu, că cei ce se tem de ceea ce speră, şi speră ştiind că se tem.
Viaţa e scurtă dar nevrednic folosită...scurtimea ei ar fi încă prea lungă chiar dacă aşezându-ne călare pe acul de ceasornic am opri viaţa în loc după o oră.
Iubirea-i pur şi simplu nebunie. Îndrăgostiţii merită închisoarea ba chiar şi biciul. Motivul pentru care îndrăgostiţii nu sunt totuşi pedepsiţi şi trataţi astfel, şi că acest fel de nebunie se dovedeşte af fi atât de răspândit , este că biciuitorii sunt la rândul lor îndrăgostiţi.
Nu există feţe mai adevărate ca acelea pe care le inundă plânsul. E cu mult mai bine să plângi de bucurie decât să te bucuri de lacrimile altuia.
Acum eu v-aş mai spune câteva, dar din păcate nu-mi mai amintesc...promit că am să vorbesc cu Zuzu să văd ce a mai reţinut şi ea...aşa că am să revin cât de curând...
