sâmbătă, 9 iunie 2012

Mi-e dor de ... vacanţăă!

0 comentarii Publicat de Ilinca Lavinia la 10:30


...de căsuţa cu poveşti a bunicilor, de cireşul lor, de căţelul lor lăţos, flocos, dar drăgăstos...bine, care între timp s-a făcut un ditamai dulăul de ţi-e frică să nu te dărâme când sare pe tine :)) drăguţul de el...



...de nopţile cu lună când numai la somn nu te-ai fi gândit...de simfonia lor, de dansul licuricilor, de aroma florilor purtată pe-o aripă de vânt... şi de jocul stelelor...



...de zilele liniştite şi de plimbările luungi, de visele cu ochii deschişi şi de tărâmul fermecat al cerului senin de vară...



 

joi, 7 iunie 2012

Moartea Căprioarei

0 comentarii Publicat de Ilinca Lavinia la 00:10

...de Nicolae Labiş

Întâmplător am dat peste filmuleţul de mai jos şi...am fost surprinsă să observ cât de vii îmi erau în minte versurile deşi nici nu le mai citisem şi nici nu le mai ascultasem de foarte mult timp... cât de viu răsuna glasul domnului învăţător încât parcă mă teleportasem în timp cu vreo 12 ani şi eram din nou în clasa I, în aceeaşi sală de clasă, în aceeaşi bancă şi lângă aceeaşi coleguţă şi ...încercam să ne ascundem emoţia...

Daaa, ţin minte că îmi plăcea foarte mult felul în care domnul învăţător ne citea absolut orice, îmi plăcea şi admiram trăirea lui, pe care reuşea să ne-o insufle şi nouă. Îmi amintesc că la "Moartea căprioarei" parcă înlemnisem cu toţii...nu mai clipea, nu mai răsufla nimeni :)) mult după ce în tăcere glasul a răsunat "Mănânc şi plâng. Mănânc!" ne-am dezmorţit şi noi...

Acum simţim aceeaşi intensitate însă doar prin ochii copilului de altădată ...căci el e cel care de fapt plânge, ochii lui se identifică cu ai căprioarei şi ei suspină doar doar să nu fie acoperiţi... doar doar să nu se despartă niciodată de noi şi să ne lase pustii într-o lume în care "Peste păduri tot mai des focuri, focuri...dansează sălbatice, satanice jocuri" ...









Sticlea în ochii-i umezi ceva nelămurit...ştiam că va muri şi c-o s-o doară. Mi se părea că retrăiesc un mit cu fata prefăcută-n căprioară...Dar văile vuiră. Căzută în genunchi, ea ridicase capul, îl clătină spre stele,îl prăvăli apoi, stânind pe apă fugare roiuri de mărgele. O pasăre albastră zvâcnise dintre ramuri, şi viaţa căprioarei spre zările târzii zburase lin, cu ţipăt, ca păsările toamna când lasă cuiburi sure şi pustii.

 

marți, 5 iunie 2012

Gura lumii..

0 comentarii Publicat de Ilinca Lavinia la 10:30

Se povesteşte într-o carte veche că un tată împreună cu fiul său se duceau la târg să vândă un măgar. Tată şi fiul mergeau pe lângă măgar, pe jos, când s-au întâlnit cu nişte oameni care i-au luat în primire zicându-le: "Ce oameni proşti, îşi rup încălţămintea şi picioarele ca să nu strice potcoavele măgarului!" Atunci, tatăl se sui pe măgar şi plecă.

Curând se întâlniră cu alţi călători care îi iau şi aceştia în râs: "Ce tată fără pic de inimă, uite, că nu are milă de copilul lui. Îl lasă sărmanul să bată drumul pe jos!" Tatăl coborî şi sui pe măgar pe copilul său.
Se întâlniră cu alţi călători. Dar văzându-i, aceştia spuseră "Poftim! Se mai cheamă acesta copil cu creştere bună? Iată bătrânul merge pe jos iar fiul său călare pe măgar"


de gura lumii niciodată nu vei scăpa...
aşa că nu asculta decât ce-ţi este de folos...

"Ce-i de făcut, măi cu oamenii aceştia?" zise tatăl. Se suiră amândoi pe măgar, cu nădejdea că vor astupa gura lumii. Da, de unde...abia făcură câţiva paşi şi alţi oameni pe care-i întâlniră ziseră: "Ia, uitaţi-vă, ce oameni tirani, două matahale de oameni sănătoşi merg călare pe un biet măgar"


"Ascultă, măi fiule, zise tatăl, cu oamenii aceştia nu o scoatem la capăt. Hai să mai încercăm una!" Coborâră amândoi de pe asin, luară o prăjină de lemn şi, legând măgarul de câte două picioare, îl ridicară în spate şi porniră cu el la drum. Când se întâlniră cu alţi călători, aceştia începură să râdă de ei ca de nişte nebuni că n-a mai fost chip, se spune în povestire, şi de supărare, omul nostru a trântit măgarul într-o râpă, într-un râu şi s-a întors acasă fără el, numai să scape de gura lumii.

 

luni, 4 iunie 2012

0 comentarii Publicat de Ilinca Lavinia la 12:32








sursă foto

 

duminică, 3 iunie 2012

de Rusalii...

0 comentarii Publicat de Ilinca Lavinia la 13:00



Sărbătoare Mare!! Azi a luat fiinţă Biserica noastră prin Pogorârea Duhului Sfânt! Dar ştim noi ce s-a întâmplat de fapt? Ştim ce înseamnă această "pogorâre"? Prin urmare, să o luăm frumos cu începutul şi să aducem câteva lămuriri! Dumnezeu a făcut omul în toată complexitatea sa (valabil şi pentru cei care încă mai cred că au drep stămoşi un distins neam de maimuţici :))...spunea cineva că "omul nu se trage din maimuţă, dar se îndreaptă cu paşi repezi spre ea" şi bine spunea)...

Aşadar l-a creat...însă omul prin firea sa păcătoasă, atât de tare L-a supărat pe Creator încât numai o jertfă îl mai putea salva...şi când spun jertfă, mă refer la faptul că un om (nu un animal sau orice alt ceva) trebuia să pătimească pentru păcatele tuturor şi  pentru împăcarea lor cu Cel de Sus...

Dar acum i-acum...cine să facă acest lucru de bună voie? Ştia El Tatăl că nimeni nu putea...şi pentru asta a fost nevoie ca Însuşi Dumnezeu să se facă omul jertfei...şi s-a făcut! Ce bucurie! Salvatorul era acum printre oameni iar ei căpătaseră nădejde...acum orbii vedeau, slăbănogii se însănătoşeau iar cei rătăciţi se întorceau...





Jertfa se împlinise, scopul era atins şi deci omul era din nou liber...şi cu toate acestea tristeţe mare căci Salvatorul trebuia să plece acolo Sus de unde venise şi unde-i era de fapt locul...ştim asta pentru că tocmai am sărbătorit Înălţarea Domnului, atunci când El promisese că nu ne va lăsa singuri deşi nu-l vom mai vedea. 

Şi aşa a fost! Iată că azi, la 10 zile după Înălţare, Tatăl a trimis Duhul Său cel Sfânt peste apostoli! Minune mare s-a întâmplat căci deşi apostolii vorbeau în limba lor, toate celelalte "neamuri" înţelegeau fiecare cuvânt. 3000 de oameni au crezut atunci, s-au botezat şi astfel s-a format prima Biserică din lume...iar Harul nu l-a mai părăsit niciodată pe om...

Frumos, frumos...aşadar şi noi suntem însoţiţi, mai mult sau mai puţin de acest minunat Har. El se cuibăreşte în sufletul bun căci "roada duhului este dragostea, pacea, bucuria, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândeţea" dar plânge şi se îndepărtează de la cel căzut din nou...Şi omul caută şi îl tot caută căci fără acesta nu găseşte împlinire...însă de cele mai multe ori nu caută acolo unde trebuie ori se ascunde în spatele unor surogate...




Vedem cum unii cred că au găsit fericirea...în tutun, în alcool ori în plante dătătoare de vise...cum alţii au impresia că ce fericiţi sunt ei că stau cu orele sau cu nopţile prin baruri ori cluburi...da, te simţi bine, dar fericirea asta nu te ţine...e ca şi când ai mânca o prăjitură: te bucuri de ea, o savurezi, dar la un moment dat s-a terminat...şi s-a terminat şi plăcerea...acum ce o să faci? O să mănânci continuu prăjituri? :)) din păcate există tot mai mulţi care asta cred...


De cealaltă parte sunt cei care se pot bucura cu adevărat iar bucuria lor stă tocmai în lucurile cele mai fireşti, cele mai simple, în lucurile care aşa cum au fost făcute la început, aşa sunt şi acum...în lucrurile în care harul de care vorbeam încă se mai află căci omul nu a reuşit să le modifice...şi vorbesc de stele, de flori, de lacuri...

Altfel, de ce atâţia caută cu dor muntele ori marea...de ce tresar lângă izvor ori murmură alături de păsărele...de ce cântă teiului şi zâmbesc soarelui? Ei, da, şi această fericire durează şi durează...pleci cu sufletul plin din toate locurile minunate, şi ele rămân vii mult timp...
Bine, bine, acum şi din bar pleci plin :)) dar de dureri de cap, de frustrări şi de tot ce ţine de această gamă cu adevărat adorabilă :)))
                                               

 

;;
Subscribe to: Postări (Atom)