Se povesteşte într-o carte veche că un tată împreună cu fiul său se duceau la târg să vândă un măgar. Tată şi fiul mergeau pe lângă măgar, pe jos, când s-au întâlnit cu nişte oameni care i-au luat în primire zicându-le: "Ce oameni proşti, îşi rup încălţămintea şi picioarele ca să nu strice potcoavele măgarului!" Atunci, tatăl se sui pe măgar şi plecă.
Curând se întâlniră cu alţi călători care îi iau şi aceştia în râs: "Ce tată fără pic de inimă, uite, că nu are milă de copilul lui. Îl lasă sărmanul să bată drumul pe jos!" Tatăl coborî şi sui pe măgar pe copilul său.
Se întâlniră cu alţi călători. Dar văzându-i, aceştia spuseră "Poftim! Se mai cheamă acesta copil cu creştere bună? Iată bătrânul merge pe jos iar fiul său călare pe măgar"
de gura lumii niciodată nu vei scăpa...
aşa că nu asculta decât ce-ţi este de folos...
"Ce-i de făcut, măi cu oamenii aceştia?" zise tatăl. Se suiră amândoi pe măgar, cu nădejdea că vor astupa gura lumii. Da, de unde...abia făcură câţiva paşi şi alţi oameni pe care-i întâlniră ziseră: "Ia, uitaţi-vă, ce oameni tirani, două matahale de oameni sănătoşi merg călare pe un biet măgar"
"Ascultă, măi fiule, zise tatăl, cu oamenii aceştia nu o scoatem la capăt. Hai să mai încercăm una!" Coborâră amândoi de pe asin, luară o prăjină de lemn şi, legând măgarul de câte două picioare, îl ridicară în spate şi porniră cu el la drum. Când se întâlniră cu alţi călători, aceştia începură să râdă de ei ca de nişte nebuni că n-a mai fost chip, se spune în povestire, şi de supărare, omul nostru a trântit măgarul într-o râpă, într-un râu şi s-a întors acasă fără el, numai să scape de
gura lumii.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu