Sărbătoare Mare!! Azi a luat fiinţă Biserica noastră prin Pogorârea Duhului Sfânt! Dar ştim noi ce s-a întâmplat de fapt? Ştim ce înseamnă această "pogorâre"? Prin urmare, să o luăm frumos cu începutul şi să aducem câteva lămuriri! Dumnezeu a făcut omul în toată complexitatea sa (valabil şi pentru cei care încă mai cred că au drep stămoşi un distins neam de maimuţici :))...spunea cineva că "omul nu se trage din maimuţă, dar se îndreaptă cu paşi repezi spre ea" şi bine spunea)...
Aşadar l-a creat...însă omul prin firea sa păcătoasă, atât de tare L-a supărat pe Creator încât numai o jertfă îl mai putea salva...şi când spun jertfă, mă refer la faptul că un om (nu un animal sau orice alt ceva) trebuia să pătimească pentru păcatele tuturor şi pentru împăcarea lor cu Cel de Sus...
Dar acum i-acum...cine să facă acest lucru de bună voie? Ştia El Tatăl că nimeni nu putea...şi pentru asta a fost nevoie ca Însuşi Dumnezeu să se facă omul jertfei...şi s-a făcut! Ce bucurie! Salvatorul era acum printre oameni iar ei căpătaseră nădejde...acum orbii vedeau, slăbănogii se însănătoşeau iar cei rătăciţi se întorceau...
Jertfa se împlinise, scopul era atins şi deci omul era din nou liber...şi cu toate acestea tristeţe mare căci Salvatorul trebuia să plece acolo Sus de unde venise şi unde-i era de fapt locul...ştim asta pentru că tocmai am sărbătorit Înălţarea Domnului, atunci când El promisese că nu ne va lăsa singuri deşi nu-l vom mai vedea.
Şi aşa a fost! Iată că azi, la 10 zile după Înălţare, Tatăl a trimis Duhul Său cel Sfânt peste apostoli! Minune mare s-a întâmplat căci deşi apostolii vorbeau în limba lor, toate celelalte "neamuri" înţelegeau fiecare cuvânt. 3000 de oameni au crezut atunci, s-au botezat şi astfel s-a format prima Biserică din lume...iar Harul nu l-a mai părăsit niciodată pe om...
Frumos, frumos...aşadar şi noi suntem însoţiţi, mai mult sau mai puţin de acest minunat Har. El se cuibăreşte în sufletul bun căci "roada duhului este dragostea, pacea, bucuria, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândeţea" dar plânge şi se îndepărtează de la cel căzut din nou...Şi omul caută şi îl tot caută căci fără acesta nu găseşte împlinire...însă de cele mai multe ori nu caută acolo unde trebuie ori se ascunde în spatele unor surogate...
Vedem cum unii cred că au găsit fericirea...în tutun, în alcool ori în plante dătătoare de vise...cum alţii au impresia că ce fericiţi sunt ei că stau cu orele sau cu nopţile prin baruri ori cluburi...da, te simţi bine, dar fericirea asta nu te ţine...e ca şi când ai mânca o prăjitură: te bucuri de ea, o savurezi, dar la un moment dat s-a terminat...şi s-a terminat şi plăcerea...acum ce o să faci? O să mănânci continuu prăjituri? :)) din păcate există tot mai mulţi care asta cred...
De cealaltă parte sunt cei care se pot bucura cu adevărat iar bucuria lor stă tocmai în lucurile cele mai fireşti, cele mai simple, în lucurile care aşa cum au fost făcute la început, aşa sunt şi acum...în lucrurile în care harul de care vorbeam încă se mai află căci omul nu a reuşit să le modifice...şi vorbesc de stele, de flori, de lacuri...
Altfel, de ce atâţia caută cu dor muntele ori marea...de ce tresar lângă izvor ori murmură alături de păsărele...de ce cântă teiului şi zâmbesc soarelui? Ei, da, şi această fericire durează şi durează...pleci cu sufletul plin din toate locurile minunate, şi ele rămân vii mult timp...
Bine, bine, acum şi din bar pleci plin :)) dar de dureri de cap, de frustrări şi de tot ce ţine de această gamă cu adevărat adorabilă :)))
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu