de Elena Farago
Toată noaptea asta, colo-n ceruri sus,
Stelele lucrează fără de-ncetare,
Căci le-adună-n clacă steaua sfântă care
A-ndrumat pe vremuri Magii la Iisus.
Torc de zor în noaptea sfântului ajun
Câlti de nea şi raze harnicele stele,
Pentru noi, copiii, torc să facă ele,
Funia cu trepte pentru Moş Crăciun.
Lungă cât e drumul din pământ la cer,
Trainică să-i ţină coşului povara,
Vor întinde-o-n noapte, nevăzută,scara
Moşului ce luptă cu-ndârjitul ger,
Ca să ne aducă iar, de colo sus,
Pe la toţi copiii darurile care
Ni le va trimite, iar, la fiecare
Sfânta şi duioasa mama-a lui Iisus.
Mă întreb cum ar fi dacă nimeni nu ar mai juca teatrul zilnic, dacă toţi ar da jos masca în spatele căreia se ascund...
Ne-am simţit foarte bine în scurta noastră excursie, ne-am mai relaxat şi am profitat de efectele benefice ale salinei. A fost distractiv, am jucat volei împreună cu doamna profesoară de informatică şi nu am uitat de înghesuiala din mijlocul de transport de care noi ne-am amuzat deşi nu eram într-o situaţie prea bună. (Ah...ce bine m-am simţit când am coborât din acel autocar!)
Şi fiindcă vacanţa s-a cam terminat, mi-am amintit un citat din La Medeleni.
Dănuţ era fericit.
Afară era toamnă;el trăia în primăvară. Ultimele zile ale vacanţei: el trăia liber la începutul vacanţei de Paşti. Dezrobit de realitate, trăia în halucinanta realitate a ficţiunii, cu soare de april în livezi apriliene.
Sincer nici mie nu-mi vine a crede că s-a dus vacanţa aia luuungă iar nostalgia după zilele toride e mare. Bine că nu va dura mult...încă puţin timp şi vom intra în normalitatea unui alt an şcolar.
Fericire, fericire...
Dăruieşte ca să primeşti şi tu, zâmbeşte ca să zâmbească cu tine şi ceilalţi...
LA MULŢI ANI celor ce poartă numele Maria precum şi derivate ale acestuia!
În special surorii şi verisoarei mele :*:*
Cu praf de stele
te-am desenat
pe străveziul mării
să fi acolo veşnic,
să porţi semnul uitării.
Dar vântul a suflat,
şi praful a ...
Hei, nu! nu a zburat
Cred că te-a transformat
căci chipul pal a dispărut,
desenu-n om s-a prefăcut.
"Sufletul se deşteptase la o nouă viaţă, limpezind cu noi reliefuri în calme lumini, toate prefacerile, achiziţiile şi experienţele de până atunci."
"La Medeleni" de Ionel Teodoreanu
...aşteptări, pretenţii prea mari...
Uneori mă tem de faptul că aş putea rămâne doar cu ele, cu nişte iluzii.
Dar, pe de altă parte cred în visele mele şi le apăr întotdeauna.
În mod paradoxal, deşi e vacanţă, zilele astea nu m-am gândit la nimic, nu am avut timp... o grămadă de lucruri de făcut, locuri de văzut, prieteni, activităţi de care îmi era dor, persoane dragi de revăzut...
soare - papuci - îngheţată - munte - şapcă - amici - plajă - zâmbete - ocheleri de soare - voie bună - drumeţii - pălărie -valuri - role - prietenii - răcoritoare - piscină - distracţie - pantaloni scurţi - bronz - terase - muzică - loţiune de corp - glasuri de copii - plimbări cu bicicleta - costum de baie
O dungă roşie-n zări se iscase
şi plopii, trezindu-se brusc, dinadins
cu umbrele lor melodioase
umerii încă dormind, mi i-au atins.
Mă ridicam din somn ca din mare,
scuturându-mi şuviţele căzute pe frunte, visele,
sprâncenele cristalizate de sare,
abisele.
Va fi o dimineaţă neobişnuit de lungă,
urcând un soare neobişnuit.
Adânc, lumina-n ape o să-mpungă:
din ochii noştri se va-ntoarce înmiit!
Mă ridicam, scuturându-mi lin undele.
Apele se retrăgeau tăcute, geloase.
Plopii mi-atingeau umerii, tâmplele
cu umbrele lor melodioase
Nichita Stănescu
Deseori zâmbetul celui care suferă e mai dureros decât lacrimile celor ce plang...
Dacă-mi vine să plâng plâng şi îmi trece
Dacă pierd spun mereu "Nu-i nimic"
Una caldă şi-apoi una rece
Astazi cad, mâine iar mă ridic.
Laura Stoica - Mereu mă ridic
Privesc în jur şi mi se pare că pereţii se strâng tot mai mult. Şi ce linişte... o linişte de plumb care mă apasă.Mii de gânduri vin şi se duc precum valurile mării. Încerc să le ating dar...hei!...sunt doar nişte gânduri. Trebuie să fie o lumină pe aici, trebuie să fie...ştiu eu. Dar e prea târziu să mai caut, în plus am obosit. Poate ar trebui să mă mulţumesc cu ceea ce am. Singurătatea mea e cea mai reuşită: este aerul care rămâne în urma mea, zgomotul uşii închise, ecoul vocii.
Soare crud în liliac,
Zbor subţire de gândac,
Glasuri mici
De rândunici,
Viorele şi urzici...
Primăvară, din ce rai
Nevisat de pământeni,
Vii cu mândrul tău alai
Peste crânguri şi poieni?
Rapsodii de primăvară
George Topârceanu
