marți, 31 martie 2009

Privesc în jur şi mi se pare că pereţii se strâng tot mai mult. Şi ce linişte... o linişte de plumb care mă apasă.Mii de gânduri vin şi se duc precum valurile mării. Încerc să le ating dar...hei!...sunt doar nişte gânduri. Trebuie să fie o lumină pe aici, trebuie să fie...ştiu eu. Dar e prea târziu să mai caut, în plus am obosit. Poate ar trebui să mă mulţumesc cu ceea ce am. Singurătatea mea e cea mai reuşită: este aerul care rămâne în urma mea, zgomotul uşii închise, ecoul vocii.

0 comentarii: