"Se sculase de la ceai înaintea celorlalţi şi plecase în livadă. Acolo întâlnise toamna ca o cerească despletire subt ochi. O adiere de vânt îi aruncase frunzuliţe galbene în faţă. Privise mirat cerul, livada, zarea asfinţitului…Da!
Venise toamna fără s-o presimtă, fără s-o aştepte ca în anii trecuţi (…)
Venise toamna cu semnul plecărilor. Venise!
Şi ca o pasăre care şi-a regăsit vechiul cuib tocmai în clipa când trebuie să-l părăsească pe celălalt, pentru a intra în cârdul plecărilor de toamnă, Dănuţ îşi regăsise sufletul de anul trecut, aşa cum îl lăsase(…), acuma când vacanţa era în declin.”
Ionel Teodoreanu, La Medeleni
