Dacă-mi vine să plâng plâng şi îmi trece
Dacă pierd spun mereu "Nu-i nimic"
Una caldă şi-apoi una rece
Astazi cad, mâine iar mă ridic.
Laura Stoica - Mereu mă ridic
Privesc în jur şi mi se pare că pereţii se strâng tot mai mult. Şi ce linişte... o linişte de plumb care mă apasă.Mii de gânduri vin şi se duc precum valurile mării. Încerc să le ating dar...hei!...sunt doar nişte gânduri. Trebuie să fie o lumină pe aici, trebuie să fie...ştiu eu. Dar e prea târziu să mai caut, în plus am obosit. Poate ar trebui să mă mulţumesc cu ceea ce am. Singurătatea mea e cea mai reuşită: este aerul care rămâne în urma mea, zgomotul uşii închise, ecoul vocii.
Pe strada George Enescu,
aproape de Teatrul Minulescu
te-am văzut întâia oară.
îmi amintedc că era seară...
mă pregăteam să vizionez emisiunea mea preferată
când...am constatat că bateriile de la telecomandă
s-au descărcat...şi apoi
am coborât în grabă scările de la etajul trei
(liftul nu funcţiona)
printre vitrine şi manechine
m-am întâlnit cu tine
m-a impresionat privirea ta,
avea ceva...
nu ştiu...te uitai fix la mine, dar nu am dat prea mare importanţă. Îmi trebuiau bateriile iar emisiunea începuse deja.
nici nu gândeam la ce va fi...
chiar a doua zi,
pe aceeaşi stradă,
te-am zărit încă o dată.
te îndreptai spre localul meu favorit
coincidenţă...şi eu aveam de gând să beau un suc acolo.
tu nu a comandat nimic
ai stat doar şi ai privit...cred că aşteptai pe cineva...
între timp am primit şi eu sucul de mandarine
dar...ghinion!
nu aveam banii la mine
sunt sigură că ai realizat ce se întâmpla
căci, te-ai apropiat...tu, cu privirea aia a ta.
vroiai să-mi cumperi sucul
Nu, mulţumesc!, dar nu am mai insistat,
trebuia să rezolv cumva problema asta.
am făcut apoi cunoştinţă,
mi-ai spus că mai ai o dorinţă:
să stăm la aceeaşi masă.
acum...să vedem ce-o să iasă.
e strada George Enescu,
aproape de Teatrul Minulescu
te-am văzut întâia oară,
şi-ţi spun cu nonşalanţă
îmi pare rău că nu ţi-am dat importanţă.