de Elena Farago
Toată noaptea asta, colo-n ceruri sus,
Stelele lucrează fără de-ncetare,
Căci le-adună-n clacă steaua sfântă care
A-ndrumat pe vremuri Magii la Iisus.
Torc de zor în noaptea sfântului ajun
Câlti de nea şi raze harnicele stele,
Pentru noi, copiii, torc să facă ele,
Funia cu trepte pentru Moş Crăciun.
Lungă cât e drumul din pământ la cer,
Trainică să-i ţină coşului povara,
Vor întinde-o-n noapte, nevăzută,scara
Moşului ce luptă cu-ndârjitul ger,
Ca să ne aducă iar, de colo sus,
Pe la toţi copiii darurile care
Ni le va trimite, iar, la fiecare
Sfânta şi duioasa mama-a lui Iisus.
Mă întreb cum ar fi dacă nimeni nu ar mai juca teatrul zilnic, dacă toţi ar da jos masca în spatele căreia se ascund...
Ne-am simţit foarte bine în scurta noastră excursie, ne-am mai relaxat şi am profitat de efectele benefice ale salinei. A fost distractiv, am jucat volei împreună cu doamna profesoară de informatică şi nu am uitat de înghesuiala din mijlocul de transport de care noi ne-am amuzat deşi nu eram într-o situaţie prea bună. (Ah...ce bine m-am simţit când am coborât din acel autocar!)
Şi fiindcă vacanţa s-a cam terminat, mi-am amintit un citat din La Medeleni.
Dănuţ era fericit.
Afară era toamnă;el trăia în primăvară. Ultimele zile ale vacanţei: el trăia liber la începutul vacanţei de Paşti. Dezrobit de realitate, trăia în halucinanta realitate a ficţiunii, cu soare de april în livezi apriliene.
Sincer nici mie nu-mi vine a crede că s-a dus vacanţa aia luuungă iar nostalgia după zilele toride e mare. Bine că nu va dura mult...încă puţin timp şi vom intra în normalitatea unui alt an şcolar.
Fericire, fericire...
Dăruieşte ca să primeşti şi tu, zâmbeşte ca să zâmbească cu tine şi ceilalţi...
