Daa, Săniuţa fuge! ea continuă să alerge în cadenţa fulgilor de nea şi... an de an ne poartă pe "podu-i de scândurele" pe absolut toţi, în lumea minunată a copilăriei, în lumea de basm a iernii, pe tărâmul fermecat al colindelor...
Şi acolo, în regatul de turtă dulce al obrajilor îmbujoraţi, cheful de jocă, mirosul de brad şi aroma prăjiturelelor aburinde ne-ndeamnă să fim din nou copii, să alergăm, să cântăm, să zburdăm, să ne jucăm până când mânuţele şi năsucul se fac roşii, roşii...şi nici măcar atunci să nu ne săturăm de clipele dulci cu aromă de scorţişoară şi măr copt, petrecute lângă cei dragi.
Pentru că Doamne, Doamne ne-a dăruit cel mai preţios cadou: familia!! Şi pentru că nu avea loc sub brad, a aşezat-o frumos în jurul unei mese!
Ce minunat e să ai amintiri, să ai un motiv pentru a zâmbi, să ai ce povesti alături de prieteni, să ştii că te-ai bucurat şi că ai avut o copilărie de poveste. Cât de frumos e să-ţi aminteşti Seara din Ajun, căldura casei, mirosul portocalelor, fereastra prin care priveai jocul ameţitor al fulgilor de nea; pregătirile făcute cu drag colindătorilor; turta dulce, nucile şi covrigii lăsate spre întâmpinarea lui Moş Crăciun...
Fundiţe, alviţe, colinde, globuleţe, omăt, jucării, zâmbete, sorcove, mănuşi, dorinţe - pe toate le poartă mândră Săniuţa...aşadar, să-i cântăm şi să ne bucurăm de tot ce aduce cu ea, de tot ce poartă pe-ale ei aripi de dor.
Ne-am propus să uităm măcar câteva zile de teme, teste şi alte minunăţii de acest fel şi...am dat startul vacanţei!!
Cum? Păi bineînţeles, în felul nostru! Ne-am amuzat, am dăruit, am primit, am patinat (bine, o parte din noi :D), ne-am făcut şi planuri de viitor (cine ştie, cunoaşte :P) şi...ne-am simţit minunat!
Un loc extraordinar, colinde,aplauze, zâmbete, emoţii, voci deosebite şi un public exemplar...
.... totul cu scop caritabil căci, bucuria sărbătorior de iarnă "ne face din nou Oameni"-generoşi, frumoşi, inimoşi-
Spuneam într-un articol precedent că:
"Oamenii liniştiţi, oamenii simpli, calzi şi deschişi sunt cei mai frumoşi. Împlinirea stă tocmai în faptul că nu-şi rănesc sufletul cu fel de fel de gunoaie...au reperele lor! Iar frumuseţea derivă din faptul că: au întotdeauna câte un zâmbet şi câte o vorbă bună pentru fiecare, ştiu să încurajeze, să ajute, să ierte, să dăruiască şi să iubească necondiţionat!"
Ei bine, în seara aceasta am cunoscut tineri care m-au fermecat prin felul lor frumos de-a fi, de-a simţi şi de-a se comporta. Oameni calzi lângă care m-am simţit extraordinar şi alături de care, împreună cu cele două grupuri care ne-au cântat şi ne-au colindat am reuşit să oprim timpul şi să păşim pe ritm de "Leru-i ler" în atmosfera Sfintei Sărbători a Naşterii Domnului.
Cum a început totul? Păi evident, cu observarea afişelor roşii...de fapt, cred că la începutul începutului, un amic ne-a informat asupra concertului...
Urmarea?.."daaa, mie mi-ar placea!", "Mergem, mergem!" Şi uite-aşa totul era planificat...până când: Eroare: "Eu nu mai pot veni pentru că...", "Dacă nu merge X-ulescu nu mai vin nici eu..." Offf căci planul se spulberase şi deci... trebuia să rămânem acasă!
Dar, cum termin cursurile fix când ar începe concertul îmi zic ca măcar eu să fac un popas la Biblioteca Naţională, să ascult un colind, două iar apoi să-mi reiau frumos drumul spre casă. Zis şi făcut, doar că gândul îmi era la grupuleţul lângă care ar fi trebuit să fiu :(...off!
Bineînţeles, supărarea n-a durat mult, pentru că era imposibil ca ceva minunat să nu se întâmple. Doar suntem în luna magiei, nu? şi ştim bine că e suficient să deschizi o singură portiţă pentru ca alte 10 să se deschidă pentru tine.
La fel a fost şi-n cazul meu! Tânjeam eu după grupuleţul meu dar am nimerit într-altul foaaarte frumos! Aşadar, ajungând în acelaşi timp (cu cei câţiva tineri) la locul cu pricina, suntem îndrumaţi cu toţii spre unul dintre balcoane!
Atmosfera dinauntru şi amabilitatea cu care suntem întâmpinaţi ne introduc deja în feeria spectacolului! Pe holurile ce păreau a nu se mai termina (...dar parcă tocmai prielnice pentru a face cunoştinţă şi a schimba câteva vorbe)...
îi cunosc pe Lavinia şi pe Ionuţ: două persoane deosebite care, la prima vedere m-au încântat cu naturaleţea lor...bineînţeles, pe parcurs, impresia a prins contur.
Au urmat momente frumose, împletite cu multă voie bună, momente în care toţi cei de faţă am fost purtaţi pe aripi de colind până la "Viflaim colo jos"...
...ne-am întristat şi am bătut alături de Măicuţa Sfântă în porţile tuturor...dar, călăuziţi de Stea şi însoţiţi de Magi, am ajuns până lângă "peştera din Betleem" unde ne-am bucurat, am lăudat şi am cântat împreună Minunea Naşterii Domnului...
Urnele cu donaţii, pozele, impresiile şi desigur aplauzele au fost nelipsite...
Dar cum totul are şi un final, nu? încheiem seara pe versurile mult îndrăgitului colind "O, ce veste minunată!" E momentul când glasurile îmbujorate ale copiilor şi ale tinerilor se împletesc voios cu cântecul viu, puternic al celor mai mari pentru ca laolaltă să capete dulci nuanţe de sărbătoare.
O seară cu adevărat deosebită iar mulţumiri trebuiesc aduse tuturor celor care au fost prezenţi: fie ei spectatori, "colindători" sau organizatori...împreună am demonstrat încă o dată că putem fi mai buni, mai deschişi şi mai generoşi unii cu alţii.
"Fii Moşul lor!" era îndemnul din această seară şi-ntradevăr, dăruind şi celorlalţi puţin din bucuria noastră putem face lucruri cu adevărat Mari!
Dar nu s-a încheiat totul aici, căci (revenind la grupuleţul de care vorbisem mai sus)... părăsim locul desfăşurării concertului într-o dispoziţie cum nu se poate mai bună: ne amuzăm copios cu glumiţe şi bancuri, facem cunoştinţă cu Ramona (o persoană caldă, liniştită, cu o stăpânire de sine impresionantă şi cu nişte ochii...Doamne, cum rar ţi-e dat să vezi!!), cu Ema (toată un zâmbet)...
...schimbăm ultimele păreri, tragem concluziile şi cădem de acord că împreună am făcut din această seară, una cu totul şi cu totul deosebită: o seară de basm.
Şi dacă am alege în felul acesta, atunci ne-am îmbogăţi cu adevărat!
Articol preluat de pe www.irinab.com
"La câteva case distanţă de casa în care am copilărit locuia un băieţel care se numea Ştefăniţă. Familia lui era foarte săracă şi de aceea el se diferenţia vizibil de ceilalţi copii de pe stradă, pentru că avea hăinuţe puţine, vechi şi foarte deteriorate, iar copiii îl respingeau din cauza asta. El încerca să se apropie de grupul de copii care se jucau împreună, dar aceştia îl refuzau.
Nu era invitat niciodată la zilele de naştere pentru că nu îşi permitea să aducă daruri şi strica imaginea grupului. Atitudinea celorlalţi copii m-a influenţat şi pe mine, desigur. Cu toate acestea îmi plăcea să mă joc cu Ştefăniţă şi îl chemam adeseori la mine în curte ca să ne jucăm împreună. Dar evitam să ies cu el pe stradă şi la plimbare, ştiind că voi fi judecată de ceilalţi copii.
Tata a observat că eu îl ţineam pe Ştefăniţă ascuns şi într-o zi m-a întrebat de ce fac asta. I-am spus că nu vreau să ştie copiii de pe stradă că el este prietenul meu, pentru că mă vor respinge şi pe mine.
-Dar ceilalţi copii de ce nu îl plac pe Ştefăniţă? m-a întrebat tata. -Pentru că e cam murdar şi nu are haine... Atunci tata mi-a spus că vrea să facem un joc. Şi, stând amândoi pe treptele casei, m-a rugat să închid ochii ca să povestim. -Ia zi-mi, dacă te gândeşti acum la Ştefăniţă, ce vezi? Cum e el? -Păi, hăinuţele lui sunt cam vechi şi uneori e murdar şi are papucii rupţi... -Dar cum se poartă cu tine? E bun? E rău?
Îmi amintesc că i-am spus că e cuminte, că e bun, că mă face să râd, că vorbeşte frumos şi că are multă grijă de jucăriile mele. Că nu cere nimic şi că dacă are ceva bun îmi dă şi mie mereu.
-Acum vreau să te gândeşti la un alt copil, oricare vrei tu.Şi m-am gândit la cea mai bună prietenă a mea de atunci, o fetiţă frumoasă dintr-o familie cu posibilităţi. -Cum o vezi? -Se îmbracă mereu frumos, are jucării frumoase... -Cum se poartă cu tine şi cu ceilalţi copii? Vorbeşte frumos? Am realizat atunci că acea fetiţă era răutăcioasă, că era egoistă şi că nu împărţea jucăriile şi dulciurile ei. -Vezi diferenţa? m-a întrebat tata. Oamenii nu trebuie aleşi după cum au hainele. Ar trebui să îi alegem cu ochii închişi, să nu le vedem frumuseţea şi nici lucrurile. Şi nu trebuie să alegem oamenii după cum îi aleg alţii. Nu trebuie să te ruşinezi cu un prieten doar pentru că e diferit.
Pentru mine aceea a fost o lecţie importantă de viaţă. Îmi amintesc că mi-a fost foarte greu să-i înfrunt pe ceilalţi copii, care, atunci când le-am spus că vreau să îl primească şi pe Ştefăniţă în grupul nostru au fost reticenţi. Poate că atunci a fost pentru prima oară în viaţa mea când m-am impus în faţa unui grup şi am spus că dacă nu mă acceptă cu prietenul meu voi renunţa la ei.
Am învăţat să aleg oamenii cu ochii închişi. Cu inima. Şi nu am dat greş niciodată. Nu m-am ruşinat niciodată cu prietenii mei diferiţi, fie că sunt săraci, fie că sunt bolnavi, fie că au alte defecte pentru care societatea îi respinge. Fiecare om are ceva frumos de oferit. Şi nu exagerez deloc când spun că cele mai preţioase daruri au fost darurile de suflet, primite de la oameni care aveau foarte puţin din punct de vedere material...Cel mai sărac om îţi poate îmbogăţi sufletul şi îţi poate oferi multă iubire."
"Se spune că însuşi Sfântul Nicolae a ajutat trei fete sărmane din oraşul său, aducându-le dar de zestre noaptea, fără să fie văzut. Casa în care trăiau cele trei surori era una foarte săracă. Tatăl lor plănuia să-şi vândă fetele iar plânsetele şi rugăminţile fiicelor sale nu-i induplecau sufletul negru. Sfântul Nicolae a aflat despre această nenorocire şi noaptea, pe furiş, a aruncat o pungă plină cu galbeni în camera fetei celei mai mari. Astfel ea a reuşit să se mărite curând. La fel a făcut Moşul şi în următorii ani iar sora cea mijlocie şi apoi cea mică au reuşit să se aşeze la casele lor.
De atunci şi până în zilele noastre, în fiecare noapte de Sfântul Nicolae, cei dragi nouă şi în special copiii, primesc daruri de la Moşul care nu li se arată niciodată.
În noaptea de 5 spre 6 decembri, în fiecare an, se spune că Moş Nicolae vine pe la geamuri şi vede copiii care dorm şi sunt cuminţi. Le lasă în ghete dulciuri şi alte daruri, însă pe copiii leneşi şi neascultători tot el îi pedepseşte. E un obicei vechi, nu numai la români, de a face cadouri în această zi. Moş Nicolae, spre deosebire de Moş Crăciun, nu se arată niciodată."
P.S.
Moşul aduce daruri fiecăruia dintre noi, indiferent cât de bogaţi, săraci, cuminţi ori mai puţini cuminţi suntem şi chiar dacă nu realizăm, primim darurile cele mai potrivite. Aşadar, să nu ne întristăm că n-am primit ceea ce visam...cu siguranţă, darurile Moşului ne sunt cu mult mai de folos!
"Fiecare suflet îşi poartă chipul care i se potriveşte. Dacă nu şi-l are de la început croit pe seama şi făptura lui, singur şi-l modelează, din lăuntru în afară, încetul cu încetul [...] Şi toată faţa, cu liniile şi mişcările ei, sfârşeşte astfel prin a fi opera firii noastre, a sentimentelor şi gândurilor noastre."
Alexandru Vlahuţă
...pentru că întotdeauna am crezut că oamenii buni sunt cei mai frumoşi! Ce minunat le este chipul şi cât de tare ne atrage frumuseţea lor tainică! Dar cum ar putea să nu ne atragă când, vedem bine, criza de identitate şi absenţa reperelor sunt în plină expansiune, iar asta ne afectează pe toţi.
Zilnic suntem agasaţi de vulgaritatea, incultura ori proasta educaţie a tot mai multor persoane pentru care nu poţi să simţi altceva decât milă. Păi cum ar putea să nu-ţi fie milă când ştii că omul e făcut spre a tinde către frumos, iar ei săracii nu au aflat nici nu şi-au dat seama şi ceea ce este cel mai trist, nici nu au avut pe nimeni care să le spună ori care să-i îndrume.
Pentru că modele există... şi sunt muulte!! Dar nouă aşa ne place: le ţinem bine ascunse şi promovăm toate "ororile pământului", toţi analfabeţii şi toate dezmăţatele iar apoi ne plângem de halul în care am ajuns, de faptul că ai noştrii copiii nu ne mai ascultă, că un "idolii" şi "divele" pe care vor să le urmeze.
Vai de ei, săracii, vai de părinţii lor şi vai de noi...fiindcă e evident că rari sunt cei care-şi ating "telul" (prin orice mijloce) iar restul (marea parte) se chinuie şi se tot chinuie şi-şi mai taie din nas, îşi mai "implantează" puţin păr, îşi rotunjesc boturile, îşi decorează incredibil de "suav şi frumos" diverse părţi ale corpului (limbă, nas, urechi, buric...sau te miri ce) cu sârme, verigi ori belciuge. Daa, în asemenea hidoşenii stă frumuseţea lor căci se pare că ne îndreptăm tot mai mult spre modelul tribului în care cel mai împăiat, tatuat şi mutilat era cel mai respectat şi cel mai apreciat...da, păcat...
Şi, cum spuneam, dacă nu ai reuşit "să te afirmi", atunci fie îţi mai faci o creastă (aşa, ca să-i eclipsezi pe ceilalţi) fie te apucă melancolia şi-atunci e şi mai rău: cluburi, nopţi nedormite, alcool -doar, doar vei găsi fericirea şi împlinirea aşa. Dar cum le vei putea găsi, omule în felul acesta?
Bineînţeles că mulţi vor înţelege că au eşuat şi de aici lanţul deprimărilor şi al frustrărilor, stilul emo şi, prin urmare criza identităţii: nu mai ştii care-ţi sunt aspiraţiile, principiile, nu mai ştii ce să crezi, ce să urmezi, pe cine să crezi sau pe cine să urmezi, devii posac şi temător, totul te irită, toţi sunt împotriva ta.
De asta spuneam că oamenii liniştiţi, oamenii simpli, calzi şi deschişi sunt cei mai frumoşi. Împlinirea stă tocmai în faptul că nu-şi rănesc sufletul cu fel de fel de gunoaie...au reperele lor! Iar frumuseţea derivă din faptul că: au întotdeauna câte-un zâmbet şi câte-o vorbă bună pentru fiecare, ştiu să încurajeze, să ajute, să ierte, să dăruiască şi să iubească necondiţionat!
N-ai timp! nici azi, nici mâine şi n-ai avut nici ieri. Nu mai ai timp de tine, nu mai ai timp să speri. Nu ai timp să visezi, n-ai timp să dăruieşti, n-ai timp să-mbrăţişezi şi nici să preţuieşti. N-ai timp să suni un prieten...lasă, îl suni tu mâine. Iar mâine nu ai timp, te sună el pe tine. Nu ai timp de părinţi, nici la mormânt să mergi. Nu ai timp ca să ierţi, n-ai timp ca să regreţi...
N-ai timp de-nvăţătură, n-ai timp să meditezi, n-ai timp să scapi de ură şi nu ai timp să crezi. Şi nu, n-ai timp acum să citeşti poezii...ai lucruri de făcut şi n-ai timp de prostii! Nu ai timp de copii, ai lucruri de făcut, n-ai timp de bucurii, nu ai timp de pierdut. Nu ai timp să vezi pomii, n-ai timp să plângi de dor. N-ai timp, şi-ţi spui într-una "nu am timp nici să mor!"
N-ai timp să râzi, să plângi, n-ai timp ca să iubeşti, n-ai timp ca să te rogi, nu ai timp să trăieşti...
...pentru că e extraordinar clipul, pentru că e spectaculoasă evoluţia artistei (pe care o ador pentru naturaleţea, spontaneitatea, creativitatea şi talentul său) şi pentru că de câteva zile, întreg palierul dansează pe acorduri de harpă şi de violină..."River flows in you".
Locaţia exactă: Parc Herăstrău, Strada Elena Văcărescu, Bulevardul Aviatorilor, Bucureşti, România, Europa Centrală (partea ei sud-estică), Emisfera de Nord, Planeta Pământ (Terra), Calea Lactee, Univers :)))
...dar, cu toată exactitatea adresei, poposim într-o altă lume, ne desprindem şi din timp şi...devenim pentru cateva ore copilaşi: statui, vaporaş, răţuşte, muzeu, râsete, pisoi şi bineînţeles...Cătă!! (ce i-a mai terorizat pe băieţi :)))
...ce s-a întâmplat cu femeia care inspira poeţii şi pictorii? Unde au dispărut frumuseţea, farmecul şi misterul ei?
De mult îmi doream să abordez această temă şi uite că întâmplător am găsit un articol deosebit al Irinei Binder pe blogul ei. Mi-a plăcut foarte mult textul...parcă-mi citeam propriile gânduri, convingeri, idei şi tocmai de aceea am ales să-l fac cunoscut mai departe!
Aşadar:
"De câte ori mă uit la un film vechi, privesc cu nostalgie şi cu admiraţie femeile din trecut. Iar când privesc în prezent realizez că femeile au uitat să mai fie femei. Probabil că şi-au dorit atât de mult să fie egale bărbaţilor, încât au pierdut echilibrul.Nu mai ştiu să fie frumoase, elegante, educate, feminine, doamne.
Azi predomină nevoia de exhibiţionism şi asta o vedem în etalarea lucrurilor personale, în ţinutele chinuite, abundenţa de bijuterii opulente purtate fără sens, machiajul excesiv şi proastele maniere.
Până şi parfumul este folosit în exces şi ales după modă. Părul este de multe ori prea roşu, prea tapat, prea încreţit, iar chipul este mutilat cu expresii false.
Îşi doresc să fie frumoase, dar sunt vulgare. Confundă moda cu stilul şi imită tot ceea ce pare a fi popular. Se plâng că bărbaţii nu sunt capabili să le descopere frumuseţea interioară dar cu toate acestea ele îşi evidenţiază numai trupul.
Şi totuşi îşi doresc să fie elegante, admirate, femei...Uită că doar bunul simţ le ajută să nu devină ridicole prin comportament şi stil. Pentru că o femeie cu bun simţ se respectă pe sine şi îşi respectă interlocutorii.
O femeie elegantă este elegantă oricând şi oriunde fără a depune eforturi, pentru că eleganţa este parte a personalităţii sale.
De aceea nu va fi surprinsă niciodată îmbrăcată nepotrivit sau neîngrijită. Nu va atrage atenţia printr-o atitudine zgomotoasă, nu va vorbi tare, nu va râde ca o descreierată şi nu va face scene în public.
Va privi discret, nu se va holba şi nu va gesticula cu mişcări ample. Nu se va îmbulzi, va avea o atitudine demnă, care să impună respect, fără a da impresia de baroană. Nu va participa la discuţii care o înjosesc şi nu va răspunde la accese triviale şi grobiene.
O femeie elegantă ştie să evite situaţiile conflictuale, nu decade şi nu se expune ridicolului. Nu transformă un zvon într-un subiect de budoar şi nu o preocupă flecăreala inutilă.Nu frecventează locuri obscure doar de dragul anturajului. Ştie când, ce şi cum să vorbească. Este echilibrată, are simţul măsuriii în toate şi se respectă.
O femeie înseamnă simplitate, naturaleţe, discreţie, gingăşie, căldură, sensibilitate, frumuseţe interioară..."
Mă numesc Ilinca Lavinia şi sunt studentă în anul II la Facultatea de Matematică şi Informatică din Bucureşti. Îmi plac florile, stele, marea, animăluţele...de fapt întreaga natură...omul în toată complexitatea sa, dar în special candoarea copiilor şi simplitata celor în vârstă. Ador lectura, muzica şi sportul. Îmi place să fiu optimistă, sensibilă, să mă simt liberă, să gândesc liber; să cunosc cât mai mult şi din cât mai multe...In plus, îmi place să visez. Consider că un om fără vise e un om mort, fără speranţe, fără aspiraţii, prins cu totul în pragmatismul vieţii.
Lucrurile mici care cresc oameni mari
-
De fiecare dată când cineva încearcă să sădească în sufletul unui copil
primele semințe ale responsabilității, se găsește aproape inevitabil o voce
care...
Dor
-
Și nu știu decât că…
Uneori mi-e dor, de multe ori n-am somn, pierd timpul aiurea căutând
răspunsuri de mult uitate, alunec pe șoapte, mă îndepărtez cătr...
First Area Code
-
A portion of the bigger states in the nation has more than one region
code, which makes it difficult to know precisely where a call might be
coming from...
M-am mutat!
-
Pentru că în 20 septembrie blogul meu a împlinit 11 ani, m-am gândit că ar
fi cazul să îi fac un upgrade și să mă despart de platforma blogspot.
Au fost 11...
Wszystko Co Pragniesz Umieć O Projektowaniu Wnętrz
-
Nawet najbardziej ryzykowni będą przerażeni pomysłem aranżacji wnętrz. W rzeczywistości, dobre wnętrze zdobią idzie z uczenia się na ważnych zasadach proje...
CNMB la EUROSCOLA 2018
-
*CNMB la EUROSCOLA 2018*
*Instituția: Colegiul Național Mircea cel Bătrân, Râmnicu Vâlcea*
*Tema proiectului: Europa pentru noi*
*Durata: 5 luni*
*Perioada...
-
Vai, vai ... recunosc că nu am mai intrat pe acest blog, care surprinzător
îmi aparține ?!, de foarte mult timp. Și mai recunosc că ... nu mai am
muză. Li...
Fiecare dăruiește ceea ce are în inimă!
-
*Într-o zi, un om bogat i-a dăruit unui sărac un coș plin cu gunoi, ca
să-și bată joc de el. Omul zâmbi și plecă, ținând în mână coșulețul primit.*
Aju...
Medicină...de urgenţă!
-
Despre viaţa la medicină dentară la Facultatea de medicina si farmacie
Oradea o pot rezuma în trei cuvinte: foarte tare frate.
În primul rând am descoper...
-
Toate lucrurile mi se par aiurite...mă gândesc dacă eu sunt de vină sau se
întâmplă doar în imaginaţia mea. Oare cum poţi vedea prin ochii mei ca prin
niş...
.jpg)
