E incredibil cum în momentele în care ai nevoie de ceva, acel ceva să apară imediat, ca şi cum ai bate din palme, "hocus pocus" şi gata magia! Dorinţa ţi-a fost îndeplinită!
Îmi sunt foarte dragi cei în vârstă! Şi chiar mă gândeam zilele astea la bunica pentru că mi-e tare dor de ea şi pentru că mor de nerăbdare să o revăd, să-i fac pe plac şi să o las să mă răsfeţe aşa cum ştie ea mai bine... gogoşi, prăjituri, clătite...yamii! (şi nu că nu am face acasă, dar nu ies în ruptul capului ca ale ei...nu ştiu ce le face de sunt atât de bune, chiar nu ştiu... căci reţetele sunt întotdeauna aceleaşi...hmm, cu siguranţă că a mea scumpă bunică le cântă şi le descântă, le suceşte de tot minţile, iar ele ce să mai facă? Tac şi joacă după a ei melodie!
Să vedem! Eu, la metrou, staţia Unirii, aşteptând primul tren în direcţia Dristor2, cu gândul la bunica, total desprinsă de realitate. Şi, ca prin vis aud o voce atât de caldă şi de blândă cum nu v-o pot descrie. Bunica? Nu e ăsta glasul ei? Ce se întâmplă? Încă mai visez? Dar hei, stai aşa că nu e vis! O bunicuţă drăguţă mă întreabă dacă nu cumva următorul tren merge spre Gara de Nord. Îi răspund că nu primul, ci că al doilea, iar ea îmi mulţumeşte frumos! Doamne, îmi zic, Tu ai trimis bunicuţa asta fix acum? Şi dacă tot ai trimis-o, măcar fă-o să-mi mai vorbească câte ceva. Şi ca să vezi, nu trece mult şi doamna mă întreabă dacă merg în aceeaşi direcţie. Wow, îmi zic de data asta, amuzându-mă totodată de gândul meu... Da, în aceeaşi direcţie!
Apoi, ca şi când m-ar fi cunoscut (dar nu m-ar mai fi văzut de mult) se interesează în modul cel mai drăguţ cu putinţă despre felul în care m-am acomodat cu Bucureştiul, cu colegii...dacă a fost grea sesiunea şi cum m-am descurcat, dacă mi-e dor de acasă şi când am să mă întorc. Vorbea însă cu atât de multă dragoste şi dăruire încât cu fiecare cuvânt rostit, uimirea mea sporea! Adică, sigur nu ne cunoaştem? Căci altfel, de unde să-şi dea seama că... părinţii mei, de exemplu, sunt nişte oameni deosebiţi? Iar când am mai auzit-o şi că le transmite urările ei de bine şi de sănătate, îmi venea s-o mănânc cu fulgi cu tot pe bunicuţa asta!
Staţiile treceau una câte una şi urma să ne despărţim...off, iar mie mi-ar fi plăcut să o ascult şi să o tot ascult dar de...ce să faci dacă: "Urmează staţia Grozăveşti cu peronul pe partea dreaptă!" N-ai ce face: te conformezi şi aştepţi momentul prielnic pentru...salutul de rămas bun! Dar şi la acest capitol bunicuţa cu pricina m-a lăsat fără cuvinte: mi-a urat printre altele şi "Poftă mare!" Adică... i-a spus cineva că chiar urma să iau masa? Nuuu, iar asta mă făcea să cred că am alături o persoană cu adevărat deosebită...doar era bunica, nu? Şi când să plec, după ce mă depărtez binişor, îmi zice cu voce tremurândă că: Poate ne mai vedem/ întâlnim/auzim! (nu mai ştiu exact)...şi iar mă face praf! Păi eu numai la asta nu mă gândisem...adică cum aşa? Nu tu adresă, nu tu nume, nici măcar număr de telefon...şi cu toate astea, nici eu nu am cu ce mă lăuda. Hai că "prima/ultima întâlnire" treacă-meargă, dar "ultima despărţire"...nu mai merge. Aşa că iar e 1-0 pentru bunicuţă...
Măi, măi, că mult mi-a mai înseninat ziua întâlnirea asta...şi sunt convinsă că sentimentul a fost reciproc. Dar pentru că ce-i prea mult strică, ne vom opri aici. Mai spun doar că am adăugat încă o amintire/experienţă plăcută în cutiuţa celor din Bucureşti...dar ce mă fac că sunt atât de multe de nu le mai pot duce :)) Hmm, ar fi trebuit eu să-mi iau eu o cutiuţă ceva mai mare...dar lasă că măcar în toamnă ştiu ce am de făcut...
Acum vă las! Mai am mult de împachetat la bagajeee şi abia aştept să ajung acasă chiar dacă acolo o să mă întâlnesc din nou cu...Bac-ul!! Bine, de data asta indirect: îi las emoţiile mari lui Flori, surorii mele...săraca! Eeei, ce emoţii, ce noroc? (cum zice un vecin) Ştiu eu că ea e fată deşteaptă...doar are cu cine semăna :)))) Sau cum are vorba altcineva: "Ai greşit? Nu ţi-a dat? Eee, lasă mamă, nu fii supărată! Lasă mamă că tu iei 10!" :)))
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu