Deşi băutul ceaiului îşi are originea în Asia, moda "ceaiurilor" cu ocazia unor întâlniri de ordin social este o convenţie europeană. Întrucât la începutul anilor 1800 cina a fost mutată la ore din ce în ce mai târzii, a apărut o masă în plus, numită dejun. Noua masă era foarte uşoară şi relativ scurtă.
Povestea spune că Anna Maria, a şaptea ducesă de Bedford din Bedfordshire i-a cerut menajerei sale să îi aducă în budoarul său, la ora 5, tot ce-i trebuia pentru a pregăti ceaiul, astfel încât să poată savura o ceaşcă de ceai împreună cu una sau două felii de pâine cu unt. Anna Maria s-a simţit atât de bine în respectiva zi, încât a început să-şi invite şi prietenele, stabilind astfel un eveniment social.
Doamnele bogate din înalta societate engleză se adunau după-amiaza la ceai, în special pentru a se întâlni cu prietenii, pentru a bârfi, pentru a discuta despre ultimele tendinţe în materie de modă, scandaluri, pentru a fi văzute în locuri potrivite printre persoane potrivite şi doar în treacăt pentru a bea ceai şi pentru a gusta din dulciuri.
Odată ce tred-ul a fost fixat, societatea la modă a început să ţină petreceri de ceai cu aproape orice ocazie. Se organizau ceaiuri cu ocazia vreunei expoziţii de pictură, ceaiuri mici, intime, pentru 3 sau 4 persoane, ceai în grădină, ceai acasă, recepţii la ceai, ceai la tenis, ceai la crochet şi ceai la picnic.
Clasa mijlocie în plină dezvoltare a început să-i imite pe cei bogaţi şi a descoperit că ceaiul este o metodă foarte economică de a-şi distra prietenii fără să cheltuiască prea mulţi bani. Ceştile cu ceai şi câteva fursecuri, pâinea cu unt şi biscuiţii, o prăjitură sau două erau tot ce se cere şi se aştepta.
mai multe informaţii pe www.greentea.ro
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu