miercuri, 28 noiembrie 2012

Oameni frumoşi...



"Fiecare suflet îşi poartă chipul care i se potriveşte. Dacă nu şi-l are de la început croit pe seama şi făptura lui, singur şi-l modelează, din lăuntru în afară, încetul cu încetul [...] Şi toată faţa, cu liniile şi mişcările ei, sfârşeşte astfel prin a fi opera firii noastre, a sentimentelor şi gândurilor noastre."
                    Alexandru Vlahuţă


...pentru că întotdeauna am crezut că oamenii buni sunt cei mai frumoşi! Ce minunat le este chipul şi cât de tare ne atrage frumuseţea lor tainică! Dar cum ar putea să nu ne atragă când, vedem bine, criza de identitate şi absenţa reperelor sunt în plină expansiune, iar asta ne afectează pe toţi.

Zilnic suntem agasaţi de vulgaritatea, incultura ori proasta educaţie a tot mai multor persoane pentru care nu poţi să simţi altceva decât milă. Păi cum ar putea să nu-ţi fie milă când ştii că omul e făcut spre a tinde către frumos, iar ei săracii nu au aflat nici nu şi-au dat seama şi ceea ce este cel mai trist, nici nu au avut pe nimeni care să le spună ori care să-i îndrume.



  sursa foto: Google

Pentru că modele există... şi sunt muulte!! Dar nouă aşa ne place: le ţinem bine ascunse şi  promovăm toate "ororile pământului", toţi analfabeţii şi toate dezmăţatele iar apoi ne plângem de halul în care am ajuns, de faptul că ai noştrii copiii nu ne mai ascultă, că un "idolii" şi "divele" pe care vor să le urmeze.

Vai de ei, săracii, vai de părinţii lor şi vai de noi...fiindcă e evident că rari sunt cei care-şi ating "telul" (prin orice mijloce) iar restul (marea parte) se chinuie şi se tot chinuie şi-şi mai taie din nas, îşi mai "implantează" puţin păr, îşi rotunjesc boturile, îşi decorează incredibil de "suav şi frumos" diverse părţi ale corpului (limbă, nas, urechi, buric...sau te miri ce) cu sârme, verigi ori belciuge. Daa, în asemenea hidoşenii stă frumuseţea lor căci se pare că ne îndreptăm tot mai mult spre modelul tribului în care cel mai împăiat, tatuat şi mutilat era cel mai respectat şi cel mai apreciat...da, păcat...

Şi, cum spuneam, dacă nu ai reuşit "să te afirmi", atunci fie îţi mai faci o creastă (aşa, ca să-i eclipsezi pe ceilalţi) fie te apucă melancolia şi-atunci e şi mai rău: cluburi, nopţi nedormite, alcool -doar, doar vei găsi fericirea şi împlinirea aşa. Dar cum le vei putea găsi, omule în felul acesta?

Bineînţeles că mulţi vor înţelege că au eşuat şi de aici lanţul deprimărilor şi al frustrărilor, stilul emo şi, prin urmare criza identităţii: nu mai ştii care-ţi sunt aspiraţiile, principiile, nu mai ştii ce să crezi, ce să urmezi, pe cine să crezi sau pe cine să urmezi, devii posac şi temător, totul te irită, toţi sunt împotriva ta.

De asta spuneam că oamenii liniştiţi, oamenii simpli, calzi şi deschişi sunt cei mai frumoşi. Împlinirea stă tocmai în faptul că nu-şi rănesc sufletul cu fel de fel de gunoaie...au reperele lor! Iar frumuseţea derivă din faptul că: au întotdeauna câte-un zâmbet şi câte-o vorbă bună pentru fiecare, ştiu să încurajeze, să ajute, să ierte, să dăruiască şi să iubească necondiţionat!

joi, 25 octombrie 2012

N-ai timp!

                                            Autor: Irina Binder     

N-ai timp! nici azi, nici mâine şi n-ai avut nici ieri. Nu mai ai timp de tine, nu mai ai timp să speri. Nu ai timp să visezi, n-ai timp să dăruieşti, n-ai timp să-mbrăţişezi şi nici să preţuieşti. N-ai timp să suni un prieten...lasă, îl suni tu mâine. Iar mâine nu ai timp, te sună el pe tine. Nu ai timp de părinţi, nici la mormânt să mergi. Nu ai timp ca să ierţi, n-ai timp ca să regreţi...


N-ai timp de-nvăţătură, n-ai timp să meditezi, n-ai timp să scapi de ură şi nu ai timp să crezi. Şi nu, n-ai timp acum să citeşti poezii...ai lucruri de făcut şi n-ai timp de prostii! Nu ai timp de copii, ai lucruri de făcut, n-ai timp de bucurii, nu ai timp de pierdut. Nu ai timp să vezi pomii, n-ai timp să plângi de dor. N-ai timp, şi-ţi spui într-una "nu am timp nici să mor!"

N-ai timp să râzi, să plângi, n-ai timp ca să iubeşti, n-ai timp ca să te rogi, nu ai timp să trăieşti...

sâmbătă, 13 octombrie 2012





...pentru că e extraordinar clipul, pentru că e spectaculoasă evoluţia artistei (pe care o ador pentru naturaleţea, spontaneitatea, creativitatea şi talentul său) şi pentru că de câteva zile, întreg palierul dansează pe acorduri de  harpă şi de violină..."River flows in you".

vineri, 12 octombrie 2012

Plimbărică!

Locaţia exactă: Parc Herăstrău, Strada Elena Văcărescu, Bulevardul Aviatorilor,  Bucureşti, România, Europa Centrală (partea ei sud-estică), Emisfera de Nord, Planeta Pământ (Terra), Calea Lactee, Univers :)))


...dar, cu toată exactitatea adresei, poposim într-o altă lume, ne desprindem şi din timp şi...devenim pentru cateva ore copilaşi: statui,  vaporaş,  răţuşte, muzeu, râsete, pisoi şi bineînţeles...Cătă!! (ce i-a mai terorizat pe băieţi :)))













joi, 11 octombrie 2012

Nu mai ştim să fim femei?

...ce s-a întâmplat cu femeia care inspira poeţii şi pictorii? Unde au dispărut frumuseţea, farmecul şi misterul ei?


De mult îmi doream să abordez această temă şi uite că întâmplător am găsit un articol deosebit al Irinei Binder pe blogul ei. Mi-a plăcut foarte mult textul...parcă-mi citeam propriile gânduri, convingeri, idei şi tocmai de aceea am ales să-l fac cunoscut mai departe!

Aşadar:
"De câte ori mă uit la un film vechi, privesc cu nostalgie şi cu admiraţie femeile din trecut. Iar când privesc în prezent realizez că femeile au uitat să mai fie femei. Probabil că şi-au dorit atât de mult să fie egale bărbaţilor, încât au pierdut echilibrul.Nu mai ştiu să fie frumoase, elegante, educate, feminine, doamne.


Azi predomină nevoia de exhibiţionism şi asta o vedem în etalarea lucrurilor personale, în ţinutele chinuite, abundenţa de bijuterii opulente purtate fără sens, machiajul excesiv şi proastele maniere. 

Până şi parfumul este folosit în exces şi ales după modă. Părul este de multe ori prea roşu, prea tapat, prea încreţit, iar chipul este mutilat cu expresii false. 

Îşi doresc să fie frumoase, dar sunt vulgare. Confundă moda cu stilul şi imită tot ceea ce pare a fi popular. Se plâng că bărbaţii nu sunt capabili să le descopere frumuseţea interioară dar cu toate acestea ele îşi evidenţiază numai trupul.




Şi totuşi îşi doresc să fie elegante, admirate, femei...Uită că doar bunul simţ le ajută să nu devină ridicole prin comportament şi stil. Pentru că o femeie cu bun simţ se respectă pe sine şi îşi respectă interlocutorii.
O femeie elegantă este elegantă oricând şi oriunde fără a depune eforturi, pentru că eleganţa este parte a personalităţii sale. 

De aceea nu va fi surprinsă niciodată îmbrăcată nepotrivit sau neîngrijită. Nu va atrage atenţia printr-o atitudine zgomotoasă, nu va vorbi tare, nu va râde ca o descreierată şi nu va face scene în public. 



Va privi discret, nu se va holba şi nu va gesticula cu mişcări ample. Nu se va îmbulzi, va avea o atitudine demnă, care să impună respect, fără a da impresia de baroană. Nu va participa la discuţii care o înjosesc şi nu va răspunde la accese triviale şi grobiene.

O femeie elegantă ştie să evite situaţiile conflictuale, nu decade şi nu se expune ridicolului. Nu transformă un zvon într-un subiect de budoar şi nu o preocupă flecăreala inutilă.Nu frecventează locuri obscure doar de dragul anturajului. Ştie când, ce şi cum să vorbească. Este echilibrată, are simţul măsuriii în toate şi se respectă.

O femeie înseamnă simplitate, naturaleţe, discreţie, gingăşie, căldură, sensibilitate, frumuseţe interioară..."

duminică, 23 septembrie 2012

din nou împreună...


...în pragul noului an universitar...















marți, 11 septembrie 2012

Tot răul spre bine...

Cine ar fi crezut că ceea ce numeam un "curat ghinion" va avea efecte mai mult decât pozitive. Câtă dezamăgire, ce profund regret şi totuşi... Nici dacă aş fi plănuit/planificat nu aş fi reuşit să obţin ceea ce acest ghinion mi-a adus. Da, să spuneam că a fost vorba ca şi în basme de "un rău necesar" căci aşa cum spune românul "rău cu rău, dar mai rău fără rău!"

Cu această ocazie, am învăţat încă o dată cât e de important să te menţii pe linia de plutire. Să zicem că da, ai un moment mai dificil ca de altfel tot omul. În niciun caz nu-l lăsa să se transforme într-un motiv de disperare. Tu gândeşte-te că întotdeauna există şi o jumătate plină a paharului căci nu ştii niciodată de unde va sări iepurele şi te va lovi norocul. Dar şi cu norocul ăsta-i problemă! Dă el peste tine însă ce te faci că norocirile nu durează veşnic şi apoi...degeaba trâmbiţezi dacă extazul şi bucuria ta culminează cu o mare dezamăgire. Acum vezi partea plină a paharului, dar ce trist...căci uiţi că mai există şi o jumătate goală...

Morala/concluzia/soluţia: Cumpătare şi Echilibru! Astea două dacă le ai, "no problem", faci faţă cu brio oricărei situaţii.




Şi am găsit şi o povestioară foarte sugestivă!!
                                                           
“ Trăia odată într-un sat un bătrân foarte sărac. El avea însă un cal foarte frumos. Atât de frumos încât lordul din castel vroia să i-l cumpere.
Dar bătrânul l-a refuzat spunându-i: "Pentru mine acest cal nu este un simplu animal. El imi este prieten. Cum aş putea să îmi vând prietenul?”.
Dar, într-una din zilele următoare, când bătrânul a mers la grajd, a văzut că i-a dispărut calul. Toţi sătenii i-au spus “Ţi-am spus noi! Trebuia să îi vinzi calul lordului. Dacă nu ai acceptat el ţi l-a furat! Ce mare ghinion”.
                                                                 
Ghinion sau şansă, zise bătrânul, Dumnezeu le ştie pe toate!”.
Toţi au râs de el. După 15 zile însă calul s-a întors şi nu era singur, avea în spate o mulţime de cai sălbatici. El a scăpat din grajd, a curtat o tânără iapă şi, când s-a întors, restul cailor s-au luat după el.
Ce mai noroc!” strigară sătenii. Bătrânul, împreună cu fiul său, a început să îmblânzească acei cai noi veniţi. Dar, o săptămână mai târziu, fiul bătrânului şi-a rupt piciorul în timp ce încerca să dreseze unul dintre cai. “Ghinion!” îi ziseră prietenii bătrânului.

“Ce ai să te faci acum, fără ajutorul fiului tău? Tu eşti deja în pragul sărăciei!”
“Ghinion, şansă, Dumnezeu le ştie pe toate!” le răspunse bătrânul. După câteva zile de la tragicul accident, soldaţii lordului trecură prin sat şi îi obligară pe toţi flăcăii să li se alăture pentru război. Doar fiul bătrânului a scăpat datorită piciorului său rupt. “Ce noroc pe tine!” strigară vecinii. “Toţi copiii noştri au fost duşi în război, doar tu ai avut şansa să îl păstrezi lângă tine. Fiii noştri ar putea fi ucişi.”

Bătrânul le răspunse: “Ghinion, şansă… Dumnezeu le ştie pe toate!”.

sâmbătă, 8 septembrie 2012

Parfum de ceai... la o şuetă


Deşi băutul ceaiului îşi are originea în Asia, moda "ceaiurilor" cu ocazia unor întâlniri de ordin social este o convenţie europeană. Întrucât la începutul anilor 1800 cina a fost mutată la ore din ce în ce mai târzii, a apărut o masă în plus, numită dejun. Noua masă era foarte uşoară şi relativ scurtă.


 Povestea spune că Anna Maria, a şaptea ducesă de Bedford din Bedfordshire i-a cerut menajerei sale să îi aducă în budoarul său, la ora 5, tot ce-i trebuia pentru a pregăti ceaiul, astfel încât să poată savura o ceaşcă de ceai împreună cu una sau două felii de pâine cu unt. Anna Maria s-a simţit atât de bine în respectiva zi, încât a început să-şi invite şi prietenele, stabilind astfel un eveniment social.




Doamnele bogate din înalta societate engleză se adunau după-amiaza la ceai, în special pentru a se întâlni cu prietenii, pentru a bârfi, pentru a discuta despre ultimele tendinţe în materie de modă, scandaluri, pentru a fi văzute în locuri potrivite printre persoane potrivite şi doar în treacăt pentru a bea ceai şi pentru a gusta din dulciuri.


              

Odată ce tred-ul a fost fixat, societatea la modă a început să ţină petreceri de ceai cu aproape orice ocazie. Se organizau ceaiuri cu ocazia vreunei expoziţii de pictură, ceaiuri mici, intime, pentru 3 sau 4 persoane, ceai în grădină, ceai acasă, recepţii la ceai, ceai la tenis, ceai la crochet şi ceai la picnic.




Clasa mijlocie în plină dezvoltare a început să-i imite pe cei bogaţi şi a descoperit că ceaiul este o metodă foarte economică de a-şi distra prietenii fără să cheltuiască prea mulţi bani. Ceştile cu ceai şi câteva fursecuri, pâinea cu unt şi biscuiţii, o prăjitură sau două erau tot ce se cere şi se aştepta.
                                                             
mai multe informaţii pe www.greentea.ro

miercuri, 5 septembrie 2012

Chiar pot zbura!



"Vântu-l ascult, mă cheamă. Soarele m-atinge uşor. Şi când roua în zori dispare, inima mă poartă-n zbor..Chiar pot zbura!

Norii gri s-au risipit...de lacrimi nu-i loc când totul e în mâna ta.






Este locul la care visam tot mereu, albastru infinit rupt din cântecul meu
iar tu în jurul meu, iar tu în jurul meu."

luni, 3 septembrie 2012

Vederi din Grecia - Meteora


pozele nu-mi aparţin ... mulţumesc "fotografului" pentru că mi le-a oferit şi pentru că astfel ne-a dat şansa de a cunoaşte acest loc extraordinar, de o deosebită frumuseţe dar şi cu o puternică încărcătură spirituală... 



Unul dintre cele mai frumoase locuri de pe pământ, iar ca fenomen natural, unicul din lume.




Meteorele reprezintă cel mai important centru monahal ortodox al grecilor. Ele sunt recunoscute şi ocrotite de UNESCO dar şi de alte organizaţii internaţionale. Din 1995 acest complex a fost  proclamat "loc sfânt, imuabil şi inviolabil" ceea ce-i garantează autenticitatea.


Există în aceste locuri peste o mie de stânci foarte abrupte şi foarte înalte, formate cu şaizeci de milioane de ani în urmă, în aşa numita perioadă terţiară. 




Mănăstirile seculare de pe vârfurile stânciilor ilustrează parcă simbolic calea dificilă dar frumoasă pe care ar trebui să o urmeze fiecare creştin




Urmele româneşti se găsesc în foarte multe mănăstiri de aici întrucât voievozii noştri le-au înzestrat cu odoare alese. 





Fenomenul care a dus la crearea acestor giganţi de piatră nu a fost pe deplin elucidat. Se pare că mişcările tectonice şi acţiunea de erodare a apei şi vântului, dublată de alternanţa între temperaturile extrem de ridicate pe timpul verii şi gerurile aspre ale iernii au dus la formarea acestor impresionante stânci.




Mănăstirile adăpostesc adevărate tezaure culturale iar în decursul anilor au atras mulţimi de turişti dar şi numeroşi poeţi, pictori şi filosofi.

;;