duminică, 30 decembrie 2012


"Înconjoară-te de oamenii care te fac fericit, oamenii care te fac să râzi, care te ajută atunci când ai nevoie. Oamenii care n-ar profita niciodată de tine, oamenii cărora mereu le pasă. Ei sunt cei care merită să-i păstrezi în viaţa ta. Toţi ceilalţi sunt doar în trecere."
                                                         Karl Max

                                                                     

vineri, 28 decembrie 2012

Ninge astăzi pentru tine!


Când te scuturi de zăpadă, nu ştii cât eşti de frumoasă...ochii-s verzi, 
zăpada-i albă, şi se face cald în casă...



Jepii Mici, ca să te vadă, şi-au cumpărat ochelari...şi în cea mai mare grabă, 
i-au chemat pe Jepii Mari.



Şi călugării din schit, vor cu toţi a te vedea...La cabană au venit, doar pentru iubita mea...crivăţul, când te-a zărit, n-a mai vrut s-o ia din loc. 
Şi se-aud in depărtări, toţi câinii lătrând la stâni.






Dar nu ştiu sigur, azi sau mâine, pe Morar am să te sui...să ne logodim iubito, 
sus în vârul muntelui. Când te scuturi de zăpadă, 
nu ştii cât eşti de frumoasă...



...ochii-s verzi, zăpada-i albă, şi se face cald în casă...                              
colaje cu poze de...aici                                                                          

luni, 24 decembrie 2012

Sărbători cu bine!

Să avem parte cu toţii de un Crăciun ca-n poveşti, cu multe bucurii, sănătate şi multe momente frumoase lângă toţi cei dragi nouă!

Minunea Naşterii Domnului să aducă în sufletele noastre, speranţă, dăruire, împlinire şi multă multă iubire!

Un Crăciun minunat, tuturor!! Să încercăm să fim mai buni, mai calzi şi mai deschişi...să zâmbim mai mult, să iertăm, să ne bucurăm de fiecare clipă şi...să nu uităm de cei mai puţin norocoşi, să ajutăm, să iubim şi să dăruim!


iar ca bonus :D...ceva distribuit pe facebook (sunt momente când...şi facebook-ul ăsta e bun de ceva :P...nu doar la a pierde vremea...)

                                                               

"Vai celor ce nu vorbesc despre Tine, Doamne! Vai acelora care ar putea vorbi şi rămân muţi!"
Sfântul Augustin

vineri, 21 decembrie 2012


"Gerul gri din fulgi de sticlă cerne versuri şi poveşti
Şi castele se ridică peste lumi împărăteşti...

Trec grăbiţi colindătorii, scârţâie sub tălpi zăpadă,
Se-nvârtesc deasupra norii...uite-i parcă stau să cadă.




Câinii pe uliţe latră, focu-n sobă încă arde
O poveste-ascultă pruncii şi adorm târziu în noapte

Omul de zăpadă-aşteaptă să sosească Moş Crăciun...
Dar sunt uliţele goale...vine doar miros de fum.

O gutuie străluceşte în fereastră...la icoană,
Maica Domnului aşteaptă sub a cetinii sprânceană."

joi, 20 decembrie 2012

Daa, Săniuţa fuge! ea continuă să alerge în cadenţa fulgilor de nea şi... an de an ne poartă pe "podu-i de scândurele" pe absolut toţi, în lumea minunată a copilăriei, în lumea de basm a iernii, pe tărâmul fermecat al colindelor...

Şi acolo, în regatul de turtă dulce al obrajilor îmbujoraţi, cheful de jocă, mirosul de brad şi aroma prăjiturelelor aburinde ne-ndeamnă să fim din nou copii, să alergăm, să cântăm, să zburdăm, să ne jucăm până când mânuţele şi năsucul se fac roşii, roşii...şi nici măcar atunci să nu ne săturăm de clipele dulci cu aromă de scorţişoară şi măr copt, petrecute lângă cei dragi.

Pentru că Doamne, Doamne ne-a dăruit cel mai preţios cadou: familia!! Şi pentru că nu avea loc sub brad, a aşezat-o frumos în jurul unei mese! 

Ce minunat e să ai amintiri, să ai un motiv pentru a zâmbi, să ai ce povesti alături de prieteni, să ştii că te-ai bucurat şi că ai avut o copilărie de poveste. Cât de frumos e să-ţi aminteşti Seara din Ajun, căldura casei, mirosul portocalelor, fereastra prin care priveai jocul ameţitor al fulgilor de nea; pregătirile făcute cu drag colindătorilor; turta dulce, nucile şi covrigii lăsate spre întâmpinarea lui  Moş Crăciun...

Fundiţe, alviţe, colinde, globuleţe, omăt, jucării, zâmbete, sorcove, mănuşi, dorinţe - pe toate le poartă mândră Săniuţa...aşadar, să-i cântăm şi să ne bucurăm de tot ce aduce cu ea, de tot ce poartă pe-ale ei aripi de dor.



miercuri, 19 decembrie 2012

Gata...fără cursuri pe anul acesta! Am încheiat! 


 Ne-am propus să uităm măcar câteva zile de teme, teste şi alte minunăţii de acest fel şi...am dat startul vacanţei!!



Cum? Păi bineînţeles, în felul nostru! Ne-am amuzat, am dăruit, am primit, am patinat (bine, o parte din noi :D), ne-am făcut şi planuri de viitor (cine ştie, cunoaşte :P) şi...ne-am simţit minunat!




vineri, 14 decembrie 2012


Un loc extraordinar, colinde, aplauze, zâmbete, emoţii, voci deosebite şi un public exemplar...


.... totul cu scop caritabil căci, bucuria sărbătorior de iarnă "ne face din nou Oameni"-generoşi, frumoşi, inimoşi-  

Spuneam într-un articol precedent că:

"Oamenii liniştiţi, oamenii simpli, calzi şi deschişi sunt cei mai frumoşi. Împlinirea stă tocmai în faptul că nu-şi rănesc sufletul cu fel de fel de gunoaie...au reperele lor! Iar frumuseţea derivă din faptul că: au întotdeauna câte un zâmbet şi câte o vorbă bună pentru fiecare, ştiu să încurajeze, să ajute, să ierte, să dăruiască şi să iubească necondiţionat!" 

Ei bine, în seara aceasta am cunoscut  tineri care m-au fermecat prin felul lor frumos de-a fi, de-a simţi şi de-a se comporta. Oameni calzi lângă care m-am simţit extraordinar şi alături de care, împreună cu cele două grupuri care ne-au cântat şi ne-au colindat am reuşit să oprim timpul şi să păşim pe ritm de "Leru-i ler" în atmosfera Sfintei Sărbători a Naşterii Domnului. 

Cum a început totul? Păi evident, cu observarea afişelor roşii...de fapt, cred că la începutul începutului, un amic ne-a informat asupra concertului...

Urmarea?.."daaa, mie mi-ar placea!", "Mergem, mergem!" Şi uite-aşa totul era planificat...până când: Eroare: "Eu nu mai pot veni pentru că...", "Dacă nu merge X-ulescu nu mai vin nici eu..." Offf căci planul se spulberase şi deci... trebuia să rămânem acasă!
           
Dar, cum termin cursurile fix când ar începe concertul îmi zic ca măcar eu să fac un popas la Biblioteca Naţională, să ascult un colind, două iar apoi să-mi reiau frumos drumul spre casă. Zis şi făcut, doar că gândul îmi era la grupuleţul lângă care ar fi trebuit să fiu :(...off!

 Bineînţeles, supărarea n-a durat mult, pentru că era imposibil ca ceva minunat să nu se întâmple. Doar suntem în luna magiei, nu? şi ştim bine că e suficient să deschizi o singură portiţă pentru ca alte 10 să se deschidă pentru tine. 




La fel a fost şi-n cazul meu! Tânjeam eu după grupuleţul meu dar am nimerit într-altul foaaarte frumos! Aşadar, ajungând în acelaşi timp (cu cei câţiva tineri)  la locul cu pricina, suntem îndrumaţi cu toţii spre unul dintre balcoane! 

Atmosfera dinauntru şi amabilitatea cu care suntem întâmpinaţi ne introduc deja în feeria spectacolului! Pe holurile ce păreau a nu se mai termina (...dar parcă tocmai prielnice pentru a face cunoştinţă şi a schimba câteva vorbe)...
îi cunosc pe Lavinia şi pe Ionuţ: două persoane deosebite care, la prima vedere m-au încântat cu naturaleţea lor...bineînţeles, pe parcurs, impresia a prins contur.



Au urmat momente frumose, împletite cu multă voie bună, momente în care toţi cei de faţă am fost purtaţi pe aripi de colind până la "Viflaim colo jos"...

...ne-am întristat şi am bătut alături de Măicuţa Sfântă în porţile tuturor...dar, călăuziţi de Stea şi însoţiţi de Magi, am ajuns până lângă "peştera din Betleem" unde ne-am bucurat, am lăudat şi am cântat împreună Minunea Naşterii Domnului...


Urnele cu donaţii, pozele, impresiile şi desigur aplauzele au fost nelipsite...

Dar cum totul are şi un final, nu? încheiem seara pe versurile mult îndrăgitului colind "O, ce veste minunată!" E momentul când glasurile îmbujorate ale copiilor şi ale tinerilor se împletesc voios cu cântecul viu, puternic al celor mai mari pentru ca laolaltă să capete dulci nuanţe de sărbătoare.


O seară cu adevărat deosebită iar mulţumiri trebuiesc aduse tuturor celor care au fost prezenţi: fie ei spectatori, "colindători" sau organizatori...împreună am demonstrat încă o dată că putem fi mai buni, mai deschişi şi mai generoşi unii cu alţii.

"Fii Moşul lor!" era îndemnul din această seară şi-ntradevăr, dăruind şi celorlalţi puţin din bucuria noastră putem face lucruri cu adevărat Mari!





Dar nu s-a încheiat totul aici, căci (revenind la grupuleţul de care vorbisem mai sus)... părăsim locul desfăşurării concertului într-o dispoziţie cum nu se poate mai bună: ne amuzăm copios cu glumiţe şi bancuri, facem cunoştinţă cu Ramona (o persoană caldă, liniştită, cu o stăpânire de sine impresionantă şi cu nişte ochii...Doamne, cum rar ţi-e dat să vezi!!), cu Ema (toată un zâmbet)...

...schimbăm ultimele păreri, tragem concluziile şi cădem de acord că împreună am făcut din această seară, una cu totul şi cu totul deosebită: o seară de basm.

sâmbătă, 8 decembrie 2012

Să alegem cu ochii închişi!

Şi dacă am alege în felul acesta, atunci ne-am îmbogăţi cu adevărat!


Articol preluat de pe www.irinab.com
"La câteva case distanţă de casa în care am copilărit locuia un băieţel care se numea Ştefăniţă. Familia lui era foarte săracă şi de aceea el se diferenţia vizibil de ceilalţi copii de pe stradă, pentru că avea hăinuţe puţine, vechi şi foarte deteriorate, iar copiii îl respingeau din cauza asta. El încerca să se apropie de grupul de copii care se jucau împreună, dar aceştia îl refuzau.



Nu era invitat niciodată la zilele de naştere pentru că nu îşi permitea să aducă daruri şi strica imaginea grupului. Atitudinea celorlalţi copii m-a influenţat şi pe mine, desigur. Cu toate acestea îmi plăcea să mă joc cu Ştefăniţă şi îl chemam adeseori la mine în curte ca să ne jucăm împreună. Dar evitam să ies cu el pe stradă şi la plimbare, ştiind că voi fi judecată de ceilalţi copii.


Tata a observat că eu îl ţineam pe Ştefăniţă ascuns şi într-o zi m-a întrebat de ce fac asta. I-am spus că nu vreau să ştie copiii de pe stradă că el este prietenul meu, pentru că mă vor respinge şi pe mine.
-Dar ceilalţi copii de ce nu îl plac pe Ştefăniţă? m-a întrebat tata.
-Pentru că e cam murdar şi nu are haine...

Atunci tata mi-a spus că vrea să facem un joc. Şi, stând amândoi pe treptele casei, m-a rugat să închid ochii ca să povestim.
-Ia zi-mi, dacă te gândeşti acum la Ştefăniţă, ce vezi? Cum e el?
-Păi, hăinuţele lui sunt cam vechi şi uneori e murdar şi are papucii rupţi...
-Dar cum se poartă cu tine? E bun? E rău? 



Îmi amintesc că i-am spus că e cuminte, că e bun, că mă face să râd, că vorbeşte frumos şi că are multă grijă de jucăriile mele. Că nu cere nimic şi  că dacă are ceva bun îmi dă şi mie mereu.
-Acum vreau să te gândeşti la un alt copil, oricare vrei tu.Şi m-am gândit la cea mai bună prietenă a mea de atunci, o fetiţă frumoasă dintr-o familie cu posibilităţi.
-Cum o vezi?

-Se îmbracă mereu frumos, are jucării frumoase...
-Cum se poartă cu tine şi cu ceilalţi copii? Vorbeşte frumos?
Am realizat atunci că acea fetiţă era răutăcioasă, că era egoistă şi  că nu împărţea jucăriile şi dulciurile ei.


-Vezi diferenţa? m-a întrebat tata. Oamenii nu trebuie aleşi după cum au hainele. Ar trebui să îi alegem cu ochii închişi, să nu le vedem frumuseţea şi nici lucrurile. Şi nu trebuie să alegem oamenii după cum îi aleg alţii. Nu trebuie să te ruşinezi cu un prieten doar pentru că e diferit.



                                                             sursa foto

Pentru mine aceea a fost o lecţie importantă de viaţă. Îmi amintesc că mi-a fost foarte greu să-i înfrunt pe ceilalţi copii, care, atunci când le-am spus că vreau să îl primească şi pe Ştefăniţă în grupul nostru au fost reticenţi. Poate că atunci a fost pentru prima oară în viaţa mea când m-am impus în faţa unui grup şi am spus că dacă nu mă acceptă cu prietenul meu voi renunţa la ei. 


Am învăţat să aleg oamenii cu ochii închişi. Cu inima. Şi nu am dat greş niciodată. Nu m-am ruşinat niciodată cu prietenii mei diferiţi, fie că sunt săraci, fie că sunt bolnavi, fie că au alte defecte pentru care societatea îi respinge. Fiecare om are ceva frumos de oferit. Şi nu exagerez deloc când spun că cele mai preţioase daruri au fost darurile de suflet, primite de la oameni care aveau foarte puţin din punct de vedere material...Cel mai sărac om îţi poate îmbogăţi sufletul şi îţi poate oferi multă iubire." 

miercuri, 5 decembrie 2012

Povestea lui Moş Nicolae

  "Se spune că însuşi Sfântul Nicolae a ajutat trei fete sărmane din oraşul său, aducându-le dar de zestre noaptea, fără să fie văzut. Casa în care trăiau cele trei surori era una foarte săracă. Tatăl lor plănuia să-şi vândă fetele iar plânsetele şi rugăminţile fiicelor sale nu-i induplecau sufletul negru. Sfântul Nicolae a aflat despre această nenorocire şi noaptea, pe furiş, a aruncat o pungă plină cu galbeni în camera fetei celei mai mari. Astfel ea a reuşit să se mărite curând. La fel a făcut Moşul şi în următorii ani iar sora cea mijlocie şi apoi cea mică au reuşit să se aşeze la casele lor.

 De atunci şi până în zilele noastre, în fiecare noapte de Sfântul Nicolae, cei dragi nouă şi în special copiii, primesc daruri de la Moşul care nu li se arată niciodată.

     sursa foto

În noaptea de 5 spre 6 decembri, în fiecare an, se spune că Moş Nicolae vine pe la geamuri şi vede copiii care dorm şi sunt cuminţi. Le lasă în ghete dulciuri şi alte daruri, însă pe copiii leneşi şi neascultători tot el îi pedepseşte. E un obicei vechi, nu numai la români, de a face cadouri în această zi. Moş Nicolae, spre deosebire de Moş Crăciun, nu se arată niciodată." 

P.S.
Moşul aduce daruri fiecăruia dintre noi, indiferent cât de bogaţi, săraci, cuminţi ori mai puţini cuminţi suntem şi chiar dacă nu realizăm, primim darurile cele mai potrivite. Aşadar, să nu ne întristăm că n-am primit ceea ce visam...cu siguranţă, darurile Moşului ne sunt cu mult mai de folos!

miercuri, 28 noiembrie 2012

Oameni frumoşi...



"Fiecare suflet îşi poartă chipul care i se potriveşte. Dacă nu şi-l are de la început croit pe seama şi făptura lui, singur şi-l modelează, din lăuntru în afară, încetul cu încetul [...] Şi toată faţa, cu liniile şi mişcările ei, sfârşeşte astfel prin a fi opera firii noastre, a sentimentelor şi gândurilor noastre."
                    Alexandru Vlahuţă


...pentru că întotdeauna am crezut că oamenii buni sunt cei mai frumoşi! Ce minunat le este chipul şi cât de tare ne atrage frumuseţea lor tainică! Dar cum ar putea să nu ne atragă când, vedem bine, criza de identitate şi absenţa reperelor sunt în plină expansiune, iar asta ne afectează pe toţi.

Zilnic suntem agasaţi de vulgaritatea, incultura ori proasta educaţie a tot mai multor persoane pentru care nu poţi să simţi altceva decât milă. Păi cum ar putea să nu-ţi fie milă când ştii că omul e făcut spre a tinde către frumos, iar ei săracii nu au aflat nici nu şi-au dat seama şi ceea ce este cel mai trist, nici nu au avut pe nimeni care să le spună ori care să-i îndrume.



  sursa foto: Google

Pentru că modele există... şi sunt muulte!! Dar nouă aşa ne place: le ţinem bine ascunse şi  promovăm toate "ororile pământului", toţi analfabeţii şi toate dezmăţatele iar apoi ne plângem de halul în care am ajuns, de faptul că ai noştrii copiii nu ne mai ascultă, că un "idolii" şi "divele" pe care vor să le urmeze.

Vai de ei, săracii, vai de părinţii lor şi vai de noi...fiindcă e evident că rari sunt cei care-şi ating "telul" (prin orice mijloce) iar restul (marea parte) se chinuie şi se tot chinuie şi-şi mai taie din nas, îşi mai "implantează" puţin păr, îşi rotunjesc boturile, îşi decorează incredibil de "suav şi frumos" diverse părţi ale corpului (limbă, nas, urechi, buric...sau te miri ce) cu sârme, verigi ori belciuge. Daa, în asemenea hidoşenii stă frumuseţea lor căci se pare că ne îndreptăm tot mai mult spre modelul tribului în care cel mai împăiat, tatuat şi mutilat era cel mai respectat şi cel mai apreciat...da, păcat...

Şi, cum spuneam, dacă nu ai reuşit "să te afirmi", atunci fie îţi mai faci o creastă (aşa, ca să-i eclipsezi pe ceilalţi) fie te apucă melancolia şi-atunci e şi mai rău: cluburi, nopţi nedormite, alcool -doar, doar vei găsi fericirea şi împlinirea aşa. Dar cum le vei putea găsi, omule în felul acesta?

Bineînţeles că mulţi vor înţelege că au eşuat şi de aici lanţul deprimărilor şi al frustrărilor, stilul emo şi, prin urmare criza identităţii: nu mai ştii care-ţi sunt aspiraţiile, principiile, nu mai ştii ce să crezi, ce să urmezi, pe cine să crezi sau pe cine să urmezi, devii posac şi temător, totul te irită, toţi sunt împotriva ta.

De asta spuneam că oamenii liniştiţi, oamenii simpli, calzi şi deschişi sunt cei mai frumoşi. Împlinirea stă tocmai în faptul că nu-şi rănesc sufletul cu fel de fel de gunoaie...au reperele lor! Iar frumuseţea derivă din faptul că: au întotdeauna câte-un zâmbet şi câte-o vorbă bună pentru fiecare, ştiu să încurajeze, să ajute, să ierte, să dăruiască şi să iubească necondiţionat!

joi, 25 octombrie 2012

N-ai timp!

                                            Autor: Irina Binder     

N-ai timp! nici azi, nici mâine şi n-ai avut nici ieri. Nu mai ai timp de tine, nu mai ai timp să speri. Nu ai timp să visezi, n-ai timp să dăruieşti, n-ai timp să-mbrăţişezi şi nici să preţuieşti. N-ai timp să suni un prieten...lasă, îl suni tu mâine. Iar mâine nu ai timp, te sună el pe tine. Nu ai timp de părinţi, nici la mormânt să mergi. Nu ai timp ca să ierţi, n-ai timp ca să regreţi...


N-ai timp de-nvăţătură, n-ai timp să meditezi, n-ai timp să scapi de ură şi nu ai timp să crezi. Şi nu, n-ai timp acum să citeşti poezii...ai lucruri de făcut şi n-ai timp de prostii! Nu ai timp de copii, ai lucruri de făcut, n-ai timp de bucurii, nu ai timp de pierdut. Nu ai timp să vezi pomii, n-ai timp să plângi de dor. N-ai timp, şi-ţi spui într-una "nu am timp nici să mor!"

N-ai timp să râzi, să plângi, n-ai timp ca să iubeşti, n-ai timp ca să te rogi, nu ai timp să trăieşti...

sâmbătă, 13 octombrie 2012





...pentru că e extraordinar clipul, pentru că e spectaculoasă evoluţia artistei (pe care o ador pentru naturaleţea, spontaneitatea, creativitatea şi talentul său) şi pentru că de câteva zile, întreg palierul dansează pe acorduri de  harpă şi de violină..."River flows in you".

vineri, 12 octombrie 2012

Plimbărică!

Locaţia exactă: Parc Herăstrău, Strada Elena Văcărescu, Bulevardul Aviatorilor,  Bucureşti, România, Europa Centrală (partea ei sud-estică), Emisfera de Nord, Planeta Pământ (Terra), Calea Lactee, Univers :)))


...dar, cu toată exactitatea adresei, poposim într-o altă lume, ne desprindem şi din timp şi...devenim pentru cateva ore copilaşi: statui,  vaporaş,  răţuşte, muzeu, râsete, pisoi şi bineînţeles...Cătă!! (ce i-a mai terorizat pe băieţi :)))













joi, 11 octombrie 2012

Nu mai ştim să fim femei?

...ce s-a întâmplat cu femeia care inspira poeţii şi pictorii? Unde au dispărut frumuseţea, farmecul şi misterul ei?


De mult îmi doream să abordez această temă şi uite că întâmplător am găsit un articol deosebit al Irinei Binder pe blogul ei. Mi-a plăcut foarte mult textul...parcă-mi citeam propriile gânduri, convingeri, idei şi tocmai de aceea am ales să-l fac cunoscut mai departe!

Aşadar:
"De câte ori mă uit la un film vechi, privesc cu nostalgie şi cu admiraţie femeile din trecut. Iar când privesc în prezent realizez că femeile au uitat să mai fie femei. Probabil că şi-au dorit atât de mult să fie egale bărbaţilor, încât au pierdut echilibrul.Nu mai ştiu să fie frumoase, elegante, educate, feminine, doamne.


Azi predomină nevoia de exhibiţionism şi asta o vedem în etalarea lucrurilor personale, în ţinutele chinuite, abundenţa de bijuterii opulente purtate fără sens, machiajul excesiv şi proastele maniere. 

Până şi parfumul este folosit în exces şi ales după modă. Părul este de multe ori prea roşu, prea tapat, prea încreţit, iar chipul este mutilat cu expresii false. 

Îşi doresc să fie frumoase, dar sunt vulgare. Confundă moda cu stilul şi imită tot ceea ce pare a fi popular. Se plâng că bărbaţii nu sunt capabili să le descopere frumuseţea interioară dar cu toate acestea ele îşi evidenţiază numai trupul.




Şi totuşi îşi doresc să fie elegante, admirate, femei...Uită că doar bunul simţ le ajută să nu devină ridicole prin comportament şi stil. Pentru că o femeie cu bun simţ se respectă pe sine şi îşi respectă interlocutorii.
O femeie elegantă este elegantă oricând şi oriunde fără a depune eforturi, pentru că eleganţa este parte a personalităţii sale. 

De aceea nu va fi surprinsă niciodată îmbrăcată nepotrivit sau neîngrijită. Nu va atrage atenţia printr-o atitudine zgomotoasă, nu va vorbi tare, nu va râde ca o descreierată şi nu va face scene în public. 



Va privi discret, nu se va holba şi nu va gesticula cu mişcări ample. Nu se va îmbulzi, va avea o atitudine demnă, care să impună respect, fără a da impresia de baroană. Nu va participa la discuţii care o înjosesc şi nu va răspunde la accese triviale şi grobiene.

O femeie elegantă ştie să evite situaţiile conflictuale, nu decade şi nu se expune ridicolului. Nu transformă un zvon într-un subiect de budoar şi nu o preocupă flecăreala inutilă.Nu frecventează locuri obscure doar de dragul anturajului. Ştie când, ce şi cum să vorbească. Este echilibrată, are simţul măsuriii în toate şi se respectă.

O femeie înseamnă simplitate, naturaleţe, discreţie, gingăşie, căldură, sensibilitate, frumuseţe interioară..."

duminică, 23 septembrie 2012

din nou împreună...


...în pragul noului an universitar...















marți, 11 septembrie 2012

Tot răul spre bine...

Cine ar fi crezut că ceea ce numeam un "curat ghinion" va avea efecte mai mult decât pozitive. Câtă dezamăgire, ce profund regret şi totuşi... Nici dacă aş fi plănuit/planificat nu aş fi reuşit să obţin ceea ce acest ghinion mi-a adus. Da, să spuneam că a fost vorba ca şi în basme de "un rău necesar" căci aşa cum spune românul "rău cu rău, dar mai rău fără rău!"

Cu această ocazie, am învăţat încă o dată cât e de important să te menţii pe linia de plutire. Să zicem că da, ai un moment mai dificil ca de altfel tot omul. În niciun caz nu-l lăsa să se transforme într-un motiv de disperare. Tu gândeşte-te că întotdeauna există şi o jumătate plină a paharului căci nu ştii niciodată de unde va sări iepurele şi te va lovi norocul. Dar şi cu norocul ăsta-i problemă! Dă el peste tine însă ce te faci că norocirile nu durează veşnic şi apoi...degeaba trâmbiţezi dacă extazul şi bucuria ta culminează cu o mare dezamăgire. Acum vezi partea plină a paharului, dar ce trist...căci uiţi că mai există şi o jumătate goală...

Morala/concluzia/soluţia: Cumpătare şi Echilibru! Astea două dacă le ai, "no problem", faci faţă cu brio oricărei situaţii.




Şi am găsit şi o povestioară foarte sugestivă!!
                                                           
“ Trăia odată într-un sat un bătrân foarte sărac. El avea însă un cal foarte frumos. Atât de frumos încât lordul din castel vroia să i-l cumpere.
Dar bătrânul l-a refuzat spunându-i: "Pentru mine acest cal nu este un simplu animal. El imi este prieten. Cum aş putea să îmi vând prietenul?”.
Dar, într-una din zilele următoare, când bătrânul a mers la grajd, a văzut că i-a dispărut calul. Toţi sătenii i-au spus “Ţi-am spus noi! Trebuia să îi vinzi calul lordului. Dacă nu ai acceptat el ţi l-a furat! Ce mare ghinion”.
                                                                 
Ghinion sau şansă, zise bătrânul, Dumnezeu le ştie pe toate!”.
Toţi au râs de el. După 15 zile însă calul s-a întors şi nu era singur, avea în spate o mulţime de cai sălbatici. El a scăpat din grajd, a curtat o tânără iapă şi, când s-a întors, restul cailor s-au luat după el.
Ce mai noroc!” strigară sătenii. Bătrânul, împreună cu fiul său, a început să îmblânzească acei cai noi veniţi. Dar, o săptămână mai târziu, fiul bătrânului şi-a rupt piciorul în timp ce încerca să dreseze unul dintre cai. “Ghinion!” îi ziseră prietenii bătrânului.

“Ce ai să te faci acum, fără ajutorul fiului tău? Tu eşti deja în pragul sărăciei!”
“Ghinion, şansă, Dumnezeu le ştie pe toate!” le răspunse bătrânul. După câteva zile de la tragicul accident, soldaţii lordului trecură prin sat şi îi obligară pe toţi flăcăii să li se alăture pentru război. Doar fiul bătrânului a scăpat datorită piciorului său rupt. “Ce noroc pe tine!” strigară vecinii. “Toţi copiii noştri au fost duşi în război, doar tu ai avut şansa să îl păstrezi lângă tine. Fiii noştri ar putea fi ucişi.”

Bătrânul le răspunse: “Ghinion, şansă… Dumnezeu le ştie pe toate!”.

sâmbătă, 8 septembrie 2012

Parfum de ceai... la o şuetă


Deşi băutul ceaiului îşi are originea în Asia, moda "ceaiurilor" cu ocazia unor întâlniri de ordin social este o convenţie europeană. Întrucât la începutul anilor 1800 cina a fost mutată la ore din ce în ce mai târzii, a apărut o masă în plus, numită dejun. Noua masă era foarte uşoară şi relativ scurtă.


 Povestea spune că Anna Maria, a şaptea ducesă de Bedford din Bedfordshire i-a cerut menajerei sale să îi aducă în budoarul său, la ora 5, tot ce-i trebuia pentru a pregăti ceaiul, astfel încât să poată savura o ceaşcă de ceai împreună cu una sau două felii de pâine cu unt. Anna Maria s-a simţit atât de bine în respectiva zi, încât a început să-şi invite şi prietenele, stabilind astfel un eveniment social.




Doamnele bogate din înalta societate engleză se adunau după-amiaza la ceai, în special pentru a se întâlni cu prietenii, pentru a bârfi, pentru a discuta despre ultimele tendinţe în materie de modă, scandaluri, pentru a fi văzute în locuri potrivite printre persoane potrivite şi doar în treacăt pentru a bea ceai şi pentru a gusta din dulciuri.


              

Odată ce tred-ul a fost fixat, societatea la modă a început să ţină petreceri de ceai cu aproape orice ocazie. Se organizau ceaiuri cu ocazia vreunei expoziţii de pictură, ceaiuri mici, intime, pentru 3 sau 4 persoane, ceai în grădină, ceai acasă, recepţii la ceai, ceai la tenis, ceai la crochet şi ceai la picnic.




Clasa mijlocie în plină dezvoltare a început să-i imite pe cei bogaţi şi a descoperit că ceaiul este o metodă foarte economică de a-şi distra prietenii fără să cheltuiască prea mulţi bani. Ceştile cu ceai şi câteva fursecuri, pâinea cu unt şi biscuiţii, o prăjitură sau două erau tot ce se cere şi se aştepta.
                                                             
mai multe informaţii pe www.greentea.ro

miercuri, 5 septembrie 2012

Chiar pot zbura!



"Vântu-l ascult, mă cheamă. Soarele m-atinge uşor. Şi când roua în zori dispare, inima mă poartă-n zbor..Chiar pot zbura!

Norii gri s-au risipit...de lacrimi nu-i loc când totul e în mâna ta.






Este locul la care visam tot mereu, albastru infinit rupt din cântecul meu
iar tu în jurul meu, iar tu în jurul meu."

luni, 3 septembrie 2012

Vederi din Grecia - Meteora


pozele nu-mi aparţin ... mulţumesc "fotografului" pentru că mi le-a oferit şi pentru că astfel ne-a dat şansa de a cunoaşte acest loc extraordinar, de o deosebită frumuseţe dar şi cu o puternică încărcătură spirituală... 



Unul dintre cele mai frumoase locuri de pe pământ, iar ca fenomen natural, unicul din lume.




Meteorele reprezintă cel mai important centru monahal ortodox al grecilor. Ele sunt recunoscute şi ocrotite de UNESCO dar şi de alte organizaţii internaţionale. Din 1995 acest complex a fost  proclamat "loc sfânt, imuabil şi inviolabil" ceea ce-i garantează autenticitatea.


Există în aceste locuri peste o mie de stânci foarte abrupte şi foarte înalte, formate cu şaizeci de milioane de ani în urmă, în aşa numita perioadă terţiară. 




Mănăstirile seculare de pe vârfurile stânciilor ilustrează parcă simbolic calea dificilă dar frumoasă pe care ar trebui să o urmeze fiecare creştin




Urmele româneşti se găsesc în foarte multe mănăstiri de aici întrucât voievozii noştri le-au înzestrat cu odoare alese. 





Fenomenul care a dus la crearea acestor giganţi de piatră nu a fost pe deplin elucidat. Se pare că mişcările tectonice şi acţiunea de erodare a apei şi vântului, dublată de alternanţa între temperaturile extrem de ridicate pe timpul verii şi gerurile aspre ale iernii au dus la formarea acestor impresionante stânci.




Mănăstirile adăpostesc adevărate tezaure culturale iar în decursul anilor au atras mulţimi de turişti dar şi numeroşi poeţi, pictori şi filosofi.

duminică, 2 septembrie 2012

Rapsodii de toamnă de George Topârceanu


"A trecut întâi o boare pe deasupra viilor, şi-a furat de prin ponoare puful păpădiilor. Cu acorduri lungi de liră i-au răspuns fâneţele. Toate florile şoptiră, întorcându-şi feţele. Un salcâm privi spre munte mândru ca o flamură. Solzii frunzelor mărunte s-au zburlit pe-o ramură. 

Mai târziu o coţofană fără ocupaţie a adus o veste-n goană şi-a făcut senzaţie: Cică-n munte, la povarnă, plopii şi răsurile spun că vine-un vât de iarnă răscolind pădurile. Şi-auzind din depărtare vocea lui tiranică, toţi ciulinii pe cărare fug cuprinşi de panică...



Zvonul prin livezi coboară. Colo jos, pe mlaştină s-a-ntâlnit un pui de cioară c-un bâtlan de baştină şi din treacăt îi aruncă altă veste stranie: c-au pornit-o peste luncă frunzele-n bejanie.Într-o clipă, alarmate, ies din şanţuri vrăbiile. Papura pe lac se zabte legănându-şi săbiile. Un lăstun, în frac, apare sus pe-un vârf de trestie ca să ţie-o cuvântare în această chestie. Dar broscoii din răstoacă îl insultă-n pauze şi din papură-l provoacă cu prelungi aplauze.

 Lişiţele-ncep să strige ca de mama focului. Cocostârci, pe catalige vin la faţa locului.Un tânţar, nervos şi foarte slab de constituţie, în zadar vrea să ia parte şi el la discuţie. Când deodată un erete, poliţai din naştere, peste baltă şi boschete vine-n recunoaştere cu poruncă de la centru contra vinovatului, ca să-l aresteze pentru siguranţa statului...




De emoţie, în surdină, sub un snop de bozie, o păstaie de sulcină a făcut explozie. Florile-n grădini s-agită, farmec dând regretelor, stau de vorbă între ele: "Ce ne facem fetelor?!Floarea-soarelui, bătrână, de pe-acum se sperie c-au să-i cadă în ţărână dinţii, de mizerie. Şi cu galbena ei zdreanţă  stă-n lumina matură, ca un talger de balanţă aplecat pe-o latură...

Între gâze, fără frică se re-ncep idilele. Doar o gărgăriţă mică, blestemânduţi zilele, necăjită cere sfatul unei molii tinere, că i-a dispărut bărbatul în costum de ginere. Împrejur îi cântă-n şagă greierii din flaute. "Uf, ce lume, soro dragă!" Unde să-l mai caute? L-a găsit sub trei grăunţe Mort de inaniţie. Şi-acum pleacă să anunţe cazul la poliţie.



Buruienile-ngrozite de-aşa vremi potrivnice se vorbiră pe şoptite să se facă schivnice. Şi acum ştie-o rugăciune doamnă măsălariţă, tot soborul îi propune s-o aleagă stariţă. Numai colo sus, prin vie, rumenele lobode vor de-acuma-n văduvie să trăiască slobode. Vezi! de-aceea mătrăguna a-nvăţat un brusture să le spuie-n faţă una care să le usture!...

Jos, pe-un vârf de campanulă pururea-n vibraţie, şi-a oprit o libelulă zborul plin de graţie. Mic, cu solzi ca de balaur, trupui-i fin se clatină, giuvaer de smalţ şi aur cu sclipiri de platină.Dar deodată, pe coline scade animaţia...de mirare parcă-şi ţine vântul respiraţia. Zboară veşti contradictorii, se-ntretaie ştirile...Ce e? Ce e? spre podgorii toţi întorc privirile. 




Iat-o!..Sus în deal, la strungă, aşternând pământului haina ei cu trenă lungă de culoarea vântului, s-a ivit pe culme Toamna, zâna melopeelor, spaima florilor şi Doamna cucurbitaceelor...

Lung îşi flutură spre vale, ca-ntrun nimb de glorie, peste şolduri triumfale haina iluzorile. Apoi plecă mai departe pustiind cărările, cu alai de frunze moarte să colinde zările.
Gâze, flori întârziate! Muza mea satirică V-a-nchinat de drag la toate câte-o strofă lirică. Dar când ştiu c-o să vă-ngheţe iarna mizerabilă, mă cuprinde o tristeţe iremediabilă!"




Îmi pace toamna, o ador! Bine, îmi pac şi primăvara, vara, iarna, dar toamna mă încântă în mod deosebit. Parcă e mai aproape de mine sau parcă mă aduce mai aproape de mine...Arşiţa se mai domoleşte, agitaţia verii şi goana după distracţiile de sezon încetează şi ele. Acum se liniştesc apele, se întocmesc bilanţurile activităţii din cursul anului sau "se numără bobocii" pentru a şti de la ce nivel sau "cu câţi boboci" pornim iar la drum. Avem ce număra? S-au strâns ceva reuşite? Dacă da, atunci e de bine, dar dacă "i-aţi pierdut, ori s-au înecat şi v-au murit" aveţi noroc!




 În mai toate cazurile există şi operaţiunea "Salvaţi bobocii!!". Aceasta se desfăşoară cu ample mişcări de trupe, cu mari mobilizări, ehee. Iar ca exemplu, nu aţi auzit de...dar logic că aţi auzit! Doar au fost mai mult decât mediatizate, au fost super-mega-mediatizate :))) sesiunile de toamnă, cu tot cu rezultatele. Din nefericire, se pare că şi anul acesta, operaţiunea s-a soldat cu multe victime dar şi cu mai multe pierderi.

În ciuda tuturor manevrelor de resuscitare efectuate de către personalul calificat al Învăţământului românesc pe tot parcursul ultimelor luni, s-au produs multiple leziuni cranio-cerebrale care au condus la inevitabilul deces al celor mai mulţi dintre "boboci". Sperăm totuşi ca anul ce vine să avem producţii mai mari, să avem mai mare grijă de ceea ce întreprindem, sperăm! Cu toate aceste speranţe, mai-marii personalului de care vorbeam sunt puşi şi ei pe gânduri: "Se poate să nu mai funcţioneze aparatura de resuscitare ori trebuie să învăţăm noi manevre?" nici ei nu mai ştiu...




Spuneam că îmi place toamna şi îi admir de fiecare dată bogăţia, podoaba, veşmântul dar mai ales paleta de culori în care zugrăveşte absolut totul. Găsesc interesant faptul că din atât de puţine culori: galben, roşu, verde, orange se creează atât de multe nuanţe (fără nume specific) culoarea mierii, culoarea lutului ars, ruginiu, galben muştar, galben pai, ocru, portocaliu ars, kaki, verde măsliniu, culoarea teracotei etc. Un veritabil pictor!
Dar ce să mai lungim? Lucrul e confirmat: toamna e extraordinară şi pentru asta o ador!

;;