marți, 1 mai 2012

Ştim să mâncăm sănătos?


Se apropie sesiunea, se apropie bacul, dar câţi dintre noi ştim că fără o alimentaţie sănătoasă, oricât ne-am strădui să învăţăm nu putem avea randament maxim?
Aşadar, aduc în atenţie câteva indicaţii şi detalii despre alimentele de bază pentru ca împreună să descoperim proprietăţile lor benefice asupra organismului. Menţionez că informaţiile complete  se găsesc pe site-ul www.romedic.ro.

Carnea - e principala sursă de proteine de calitatea I dar nu conţine nici un gram de fibre sau glucide
           - se recomandă a fi gătită umed, de 2-3 ori pe săptămână
           - consumată excesiv duce la supraponderalitate
           - evitaţi carnea prjită sau afumată pentru că e toxică, nedigerabilă, cancerigenă

           - evitaţi mezelurile, salamurile pentru că sunt un adevărat cocktail de conservanţi, coloranţi,        
amelioratori de gust
           -întreţine buna funcţionare a sistemului nervos, sporeşte concentrarea şi atenţia
            - ameliorează sănătatea mentalo-psihică, e antidepresiv, antiobsesional


Peştele -deosebit de nutritiv
            - se recomandă gătit umed (fiert) de 3-6 ori pe săptămână
            - acizii omega 3 AEP şi ADH stimulează şi întreţin sănătatea gândirii şi a emoţiilor, tratează   depresia, influenţează pozitiv atenţia, concentrarea, învăţarea, memorizarea şi inteligenţa
            - induc o stare de bine, de calm

Oul - conţine toţi aminoacizii esenţiali, proteine de cea mai bună calitate, vitamine, minerale
       - menţine sănătatea sistemului nervos
       - se recomandă fiert sau prăjit fără ulei (proteinele se coagulează datorită căldurii, aşadar se poate
găti "ochi" fără ulei)
       - nu consumaţi mai mult de 4 ouă pe săptămână
       - nu trebuie fiert tare pentru a nu crea indigestie


Laptele - singurul aliment complet (conţine toate categoriile de substanţe nutritive)
            - se recomandă a se consuma cu paste făinoase (pâine, spaghete, macaroane) de 10-14 ori pe săptămână
            - tratează depresia, diareea, anxietatea, constipaţia, respiraţia urât mirositoare
            - brânza previne apariţia cariilor


Cerealele şi pastele făinoase - cele mai importante elemente ale alimentaţiei
                                             - oferă saţietate datorită procesului lent de absorbţie a amidonului
                                             - se recomandă în amestec cu lapte, peşte, brânzeturi, zilnic
                                             - evitaţi consumul de pâine proaspătă pentru a nu avea probleme legate de indigestie, balonare ( pâinea consumată trebuie să fie veche de cel puţin o zi, pentru că drojdia conţinută îşi închei procesul de fermentaţie după 24 ore)

Fructele -  mura încetineşte procesul de îmbătrânire a creierului
              -  zmeura neutralizează substanţele tozice din fumul de ţigară şi din alimentele rafinate
              -  grapefruitul regenerează părul şi decongestionează pielea
              -  mandarina tratează insomnia provocată de stres, are proprietăţi sedative
              -  para reduce pofta de dulce, e denumită desertul supraponderalilor, nu îngraşă
              -  piersica are efecte benefice pentru cavitatea bucală, sistemul nervos
               - sâmburele de caisă are o cantitate suficientă de cianură cât să producă paralizie, tulburări respiratorii şi în final deces


Ciocolata - nu consumaţi zilnic, nici chiar ocazional în exces, ci rar şi cu moderaţie deoarece duce la dependenţă datorită unei substanţe care în doze mari are acelaşi comportament chimic precum canabisul              
               - în cantităţi moderate, are proprietăţi  tonifiante, antidepresive şi îmbunătăţeşte memoria


Cafeaua - creşte cu 10% viteza de transmisie a informaţiilor spre creier, sporind concentrarea, atenţia, eficacitatea gândirii
              - cofeina blochează o substanţă secretată seara de organism şi astfel are rol de calmare şi de încetinire a activităţii creierului...tocmai de aceea, consumul după ora 15-16  produce insomnie

Vanilia -are proprietăţi antidepresive
           - tratează pofta de dulciuri (simpla mirosire a unui recipient în care e depozitată esenţa de vanilie inhibă această poftă)

Cu aceste lămuriri, şi dacă ţinem cât de cât la organismul nostru, să încercăm să mai renunţăm la Shaorma, Pepsi, BigMac, Coca Cola şi alte gunoie, pardon, alimente nesănătoase ca acestea, în favoarea celor cu adevărat nutritive.

0 comentarii: