joi, 14 iunie 2012

Era să uit...

2 comentarii Publicat de Ilinca Lavinia la 23:20

 Medalie şi diplomă cu locul II obţinute în cadrul concursului  Sportfest (categoria volei) organizat de ASUB (Asociaţia Studenţilor Universităţii Bucureşti)...

Nici prin gând nu ne trecea să participăm (eu şi Byby, voleibalista mea) la vreun astfel de concurs...dar să vedem: ca în fiecare vineri, mergem frumos la cursuri cu echipamentele după noi şi aşteptăm ,bineînţeles cu nerăbdare, sfârşitul lor pentru a lua parte la "porţia" săptămânală de sport...

Aşadar, spre finalul  ultimului curs, ne strecurăm binişor spre uşă  (ca să nu fie deranjul prea mare :P) şi fuuugi spre staţia (de RATB) din imediata apropiere...cea din dreptul facultăţii de Geografie. Destinaţia noastră: Şoseaua Panduri...cea care ne-a dat multe bătăi de cap semestrul ăsta :)))  fie că "aoleu, sigur am luat RATB-ul care trebuie?" fie că "am trecut de...Panduri? că parcă data trecută nu ajunsesem până aici..." sau poate: "am plecat prea târziu, să vezi cum nu mai putem intra şi trebuie să mai aşteptăm noi frumuşel 2 ore până la 4..." :))

Ceea ce mă amuză e faptul că nimic din toate astea nu s-a întâmplat vreodată, însă noi fiind agitate că terminăm la 2 la facultate, iar în acelaşi timp începem în cealaltă parte (locaţiile nefiind deloc apropiate), aveam tot felul de griji...multe din ele nefondate :))




Dar să revenim: găsim strada, găsim sala...acum glumesc :))...şi surpriză...aflăm că nu se fac orele de volei, întrucât în respectiva sală urmează să se desfăşoare "un anumit" concurs (nici măcar nu ştiam că de volei)...Eeei, asta-i bună! ne zicem noi...căci în viziunea noastră ne era imposibil...cum aşa? Adică nu putea să ne anunţe cineva...plus că noi susţineam că trebuie să dăm şi nişte probe la sfârşit (spre a ne fi încheiate mediile)...deci, cum aşa?
Cu toate acestea, dovezile erau chiar sub nas :)) şi vorbesc de tinerii foarte bine pregătiţi (sau cel puţin care aşa păreau :P)... ce aşteptau "startul"...




După ce ne lămurim cum stă treaba, în mod spontan, hopa, ne înscriem şi noi...Ei, iată-ne acum participante ale concursului "Sportfest"! Trecând peste toate amănuntele de culise, spre bucuria noastră, am fost în aceeaşi echipă! Ne-am mobilizat, ne-am simţit bine pe teren şi am reuşit să avem un joc extraordinar!...Răsplata: medalie şi diplomă cu locul II fiecărui coechipier!!




"Morala"...cum zice profu' de algebră la sfârşit de demonstraţie :))...e că de cele mai multe ori, lucrurile făcute în mod spontan sunt cele mai dulci şi cele mai roditoare!! (chiar vorbeam că dacă am fi ştiut de concurs, ne-am fi stresat şi am fi luat totul mult prea în serios...altminteri a fost ok)

imaginile sunt de pe pagina de facebook a celor de la ASUB

 

sâmbătă, 9 iunie 2012

Mi-e dor de ... vacanţăă!

0 comentarii Publicat de Ilinca Lavinia la 10:30


...de căsuţa cu poveşti a bunicilor, de cireşul lor, de căţelul lor lăţos, flocos, dar drăgăstos...bine, care între timp s-a făcut un ditamai dulăul de ţi-e frică să nu te dărâme când sare pe tine :)) drăguţul de el...



...de nopţile cu lună când numai la somn nu te-ai fi gândit...de simfonia lor, de dansul licuricilor, de aroma florilor purtată pe-o aripă de vânt... şi de jocul stelelor...



...de zilele liniştite şi de plimbările luungi, de visele cu ochii deschişi şi de tărâmul fermecat al cerului senin de vară...



 

joi, 7 iunie 2012

Moartea Căprioarei

0 comentarii Publicat de Ilinca Lavinia la 00:10

...de Nicolae Labiş

Întâmplător am dat peste filmuleţul de mai jos şi...am fost surprinsă să observ cât de vii îmi erau în minte versurile deşi nici nu le mai citisem şi nici nu le mai ascultasem de foarte mult timp... cât de viu răsuna glasul domnului învăţător încât parcă mă teleportasem în timp cu vreo 12 ani şi eram din nou în clasa I, în aceeaşi sală de clasă, în aceeaşi bancă şi lângă aceeaşi coleguţă şi ...încercam să ne ascundem emoţia...

Daaa, ţin minte că îmi plăcea foarte mult felul în care domnul învăţător ne citea absolut orice, îmi plăcea şi admiram trăirea lui, pe care reuşea să ne-o insufle şi nouă. Îmi amintesc că la "Moartea căprioarei" parcă înlemnisem cu toţii...nu mai clipea, nu mai răsufla nimeni :)) mult după ce în tăcere glasul a răsunat "Mănânc şi plâng. Mănânc!" ne-am dezmorţit şi noi...

Acum simţim aceeaşi intensitate însă doar prin ochii copilului de altădată ...căci el e cel care de fapt plânge, ochii lui se identifică cu ai căprioarei şi ei suspină doar doar să nu fie acoperiţi... doar doar să nu se despartă niciodată de noi şi să ne lase pustii într-o lume în care "Peste păduri tot mai des focuri, focuri...dansează sălbatice, satanice jocuri" ...









Sticlea în ochii-i umezi ceva nelămurit...ştiam că va muri şi c-o s-o doară. Mi se părea că retrăiesc un mit cu fata prefăcută-n căprioară...Dar văile vuiră. Căzută în genunchi, ea ridicase capul, îl clătină spre stele,îl prăvăli apoi, stânind pe apă fugare roiuri de mărgele. O pasăre albastră zvâcnise dintre ramuri, şi viaţa căprioarei spre zările târzii zburase lin, cu ţipăt, ca păsările toamna când lasă cuiburi sure şi pustii.

 

marți, 5 iunie 2012

Gura lumii..

0 comentarii Publicat de Ilinca Lavinia la 10:30

Se povesteşte într-o carte veche că un tată împreună cu fiul său se duceau la târg să vândă un măgar. Tată şi fiul mergeau pe lângă măgar, pe jos, când s-au întâlnit cu nişte oameni care i-au luat în primire zicându-le: "Ce oameni proşti, îşi rup încălţămintea şi picioarele ca să nu strice potcoavele măgarului!" Atunci, tatăl se sui pe măgar şi plecă.

Curând se întâlniră cu alţi călători care îi iau şi aceştia în râs: "Ce tată fără pic de inimă, uite, că nu are milă de copilul lui. Îl lasă sărmanul să bată drumul pe jos!" Tatăl coborî şi sui pe măgar pe copilul său.
Se întâlniră cu alţi călători. Dar văzându-i, aceştia spuseră "Poftim! Se mai cheamă acesta copil cu creştere bună? Iată bătrânul merge pe jos iar fiul său călare pe măgar"


de gura lumii niciodată nu vei scăpa...
aşa că nu asculta decât ce-ţi este de folos...

"Ce-i de făcut, măi cu oamenii aceştia?" zise tatăl. Se suiră amândoi pe măgar, cu nădejdea că vor astupa gura lumii. Da, de unde...abia făcură câţiva paşi şi alţi oameni pe care-i întâlniră ziseră: "Ia, uitaţi-vă, ce oameni tirani, două matahale de oameni sănătoşi merg călare pe un biet măgar"


"Ascultă, măi fiule, zise tatăl, cu oamenii aceştia nu o scoatem la capăt. Hai să mai încercăm una!" Coborâră amândoi de pe asin, luară o prăjină de lemn şi, legând măgarul de câte două picioare, îl ridicară în spate şi porniră cu el la drum. Când se întâlniră cu alţi călători, aceştia începură să râdă de ei ca de nişte nebuni că n-a mai fost chip, se spune în povestire, şi de supărare, omul nostru a trântit măgarul într-o râpă, într-un râu şi s-a întors acasă fără el, numai să scape de gura lumii.

 

luni, 4 iunie 2012

0 comentarii Publicat de Ilinca Lavinia la 12:32








sursă foto

 

duminică, 3 iunie 2012

de Rusalii...

0 comentarii Publicat de Ilinca Lavinia la 13:00



Sărbătoare Mare!! Azi a luat fiinţă Biserica noastră prin Pogorârea Duhului Sfânt! Dar ştim noi ce s-a întâmplat de fapt? Ştim ce înseamnă această "pogorâre"? Prin urmare, să o luăm frumos cu începutul şi să aducem câteva lămuriri! Dumnezeu a făcut omul în toată complexitatea sa (valabil şi pentru cei care încă mai cred că au drep stămoşi un distins neam de maimuţici :))...spunea cineva că "omul nu se trage din maimuţă, dar se îndreaptă cu paşi repezi spre ea" şi bine spunea)...

Aşadar l-a creat...însă omul prin firea sa păcătoasă, atât de tare L-a supărat pe Creator încât numai o jertfă îl mai putea salva...şi când spun jertfă, mă refer la faptul că un om (nu un animal sau orice alt ceva) trebuia să pătimească pentru păcatele tuturor şi  pentru împăcarea lor cu Cel de Sus...

Dar acum i-acum...cine să facă acest lucru de bună voie? Ştia El Tatăl că nimeni nu putea...şi pentru asta a fost nevoie ca Însuşi Dumnezeu să se facă omul jertfei...şi s-a făcut! Ce bucurie! Salvatorul era acum printre oameni iar ei căpătaseră nădejde...acum orbii vedeau, slăbănogii se însănătoşeau iar cei rătăciţi se întorceau...





Jertfa se împlinise, scopul era atins şi deci omul era din nou liber...şi cu toate acestea tristeţe mare căci Salvatorul trebuia să plece acolo Sus de unde venise şi unde-i era de fapt locul...ştim asta pentru că tocmai am sărbătorit Înălţarea Domnului, atunci când El promisese că nu ne va lăsa singuri deşi nu-l vom mai vedea. 

Şi aşa a fost! Iată că azi, la 10 zile după Înălţare, Tatăl a trimis Duhul Său cel Sfânt peste apostoli! Minune mare s-a întâmplat căci deşi apostolii vorbeau în limba lor, toate celelalte "neamuri" înţelegeau fiecare cuvânt. 3000 de oameni au crezut atunci, s-au botezat şi astfel s-a format prima Biserică din lume...iar Harul nu l-a mai părăsit niciodată pe om...

Frumos, frumos...aşadar şi noi suntem însoţiţi, mai mult sau mai puţin de acest minunat Har. El se cuibăreşte în sufletul bun căci "roada duhului este dragostea, pacea, bucuria, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândeţea" dar plânge şi se îndepărtează de la cel căzut din nou...Şi omul caută şi îl tot caută căci fără acesta nu găseşte împlinire...însă de cele mai multe ori nu caută acolo unde trebuie ori se ascunde în spatele unor surogate...




Vedem cum unii cred că au găsit fericirea...în tutun, în alcool ori în plante dătătoare de vise...cum alţii au impresia că ce fericiţi sunt ei că stau cu orele sau cu nopţile prin baruri ori cluburi...da, te simţi bine, dar fericirea asta nu te ţine...e ca şi când ai mânca o prăjitură: te bucuri de ea, o savurezi, dar la un moment dat s-a terminat...şi s-a terminat şi plăcerea...acum ce o să faci? O să mănânci continuu prăjituri? :)) din păcate există tot mai mulţi care asta cred...


De cealaltă parte sunt cei care se pot bucura cu adevărat iar bucuria lor stă tocmai în lucurile cele mai fireşti, cele mai simple, în lucurile care aşa cum au fost făcute la început, aşa sunt şi acum...în lucrurile în care harul de care vorbeam încă se mai află căci omul nu a reuşit să le modifice...şi vorbesc de stele, de flori, de lacuri...

Altfel, de ce atâţia caută cu dor muntele ori marea...de ce tresar lângă izvor ori murmură alături de păsărele...de ce cântă teiului şi zâmbesc soarelui? Ei, da, şi această fericire durează şi durează...pleci cu sufletul plin din toate locurile minunate, şi ele rămân vii mult timp...
Bine, bine, acum şi din bar pleci plin :)) dar de dureri de cap, de frustrări şi de tot ce ţine de această gamă cu adevărat adorabilă :)))
                                               

 

sâmbătă, 2 iunie 2012

:)))))

0 comentarii Publicat de Ilinca Lavinia la 12:21

 

vineri, 1 iunie 2012

1 iunie...

0 comentarii Publicat de Ilinca Lavinia la 14:10


La mulţi ani cu soare şi multe zâmbete tuturor!!...dar mai ales vouă, copilaşilor! Că sunteţi cei care ne învăţaţi de multe ori pe noi cei "atotştiutori" cum să ne bucurăm de lucrurile simple şi cum să facem din fiecare moment o sărbătoare, o poveste...Cu ce fericire primiţi şi cea mai micuţă bombonică, sau cum vă supăraţi voi pe "off, avioanele astea" care zgărie cerul vostru frumos şi drag :))) (cât de mult mi-a  plăcut să aud asta), sau cu ce căldură mângâiaţi un căţel, cu cât entuziasm alergaţi după un fluture...Dar unde aţi învăţat voi toate astea? La ce şcoală s-au predat? Şi dacă s-au predat la şcoală, daţi-ne şi nouă adresa...poate mai trecem din când în când... Dar ce vorbesc eu? Nici de-ar exista un asemenea loc minunat n-am fi în stare să-l frecventăm...că de, nouă ne place să chiulim... noi avem lucruri "mai importante" de făcut...Ce fluturi, ce bomboană? Noi vrem maşini, bani şi haine...Ce căţel?... "potaia asta?" şi poate că-l şi lovim, săracul...Dar, noroc că existaţi voi copilaşi şi "ne mai aduceţi cu picioarele pe pământ"...că altfel cine ştie în ce "roboţei" ne-am transforma...Încă o dată LA MULŢI ANI!




Suflet, suflet de copil, hai-napoi tiptil, tiptil...în albumul cel cu poze, unde visele-s doar roze...Unde nu şti ce e teama şi păpuşa spune mama...unde plânsul are leac...şi suspinele lin tac...



                                                               sursa foto


Suflet, suflet de copil...unde-i ziua de april? cu decor de liliac peste crengi cusut cu ac...Inima de titirez...azi o crezi, mâine n-o crezi...ea se zbate zmeu în vânt fluturată de-un cuvânt...ea aleargă-n căluşei cu alai de funigei...
             
                                                                               Anda Călugăreanu "Suflet de copil"





P.S
Superbă melodia...şi mă bucur că am găsit un filmuleţ în care imaginile sunt la fel de încântătoare!! Aşadar vocea, imaginile şi mai ales versurile îşi dau mâna într-un clip cu adevărat deosebit!

 

joi, 31 mai 2012

de vorbă cu...distinsul, stimabilul şi mult îndrăgitul domn Wiliam Shakespeare :)))

0 comentarii Publicat de Ilinca Lavinia la 16:15


Da, da...abia l-am convins (eu şi Zuzu) să ne vorbească!!! Lucra la o dramă de-a lui, una nouăăă. Eeei, v-aş fi spus eu mai multe detalii dar nu a vrut în ruptul capului să ne zică nimic, nimic în plus...deşi... noi l-am rugat politicos :P...o fi o surpriză ceva, nu ştiu... Şi cum spuneam, a acceptat, dar apoi să te ţii bine... că ne-a spus şi ne-a tot spus... câte-n lună şi-n stele, nu alta :))  Am fost noi atente, nu zic că n-am fost, dar stimabilul, prins în vraja vorbei lui ajunsese spre sfârşit să ne bage de tot în ceaţă. Noroc cu domnul drăguţ din spate că a sesizat la timp şi l-a adus cu picioarele pe pământ...săracul, uitase de drama lui...
Şi apoi tot el era supărat că noi l-am reţinut din lucru, auzi! Noi care vrusesem să schimbăm câteva vorbe şi atât (să-l întrebăm de sănătate, de cum mai stă cu opera etc)...eeei, acum şi eu sunt răutăcioasă că nu prinzi oricând momentul să-ţi vorbească aşa deschis stimabilul...Oricum, ceea ce regret e faptul că nu am apucat să facem cunoştinţă cu prietenul său de treabă...că dacă nu ar fi fost dumnealui, cine ştie când, cum şi cât de ameţite am fi plecat noi de acolo...




M-am gândit că s-ar putea să vă placă şi vouă câteva din ideile pe care ni le-a împărtăşit, aşa că luaţi aminte :)))

Iubirea este ca un copil care tânjeşte după tot ce poate atinge.
Aparenţele pot fi dintre cele mai nesincere. Lumea e mereu dezamăgită de podoabe.
Prefer un nebun care să mă înveselească decât un om cu experienţa vieţii care să mă întristeze.
Din mici izvoare s-au format fluvii.
Întâmplarea aduce în port o mulţime de corăbii fără cârmă.
Când vin, suferinţele nu se furişează una câte una, ci apar în batalioane.
Speranţa este toiagul îndrăgostiţilor.
Dacă trăieşti în aşa fel încât nimeni să nu-şi amintească de tine, vei muri singur şi chipul tău va muri şi el odată cu tine.
Uneori cred, alteori nu, că cei ce se tem de ceea ce speră, şi speră ştiind că se tem.
Viaţa e scurtă dar nevrednic folosită...scurtimea ei ar fi încă prea lungă chiar dacă aşezându-ne călare pe acul de ceasornic am opri viaţa în loc după o oră.
Iubirea-i pur şi simplu nebunie. Îndrăgostiţii merită închisoarea ba chiar şi biciul. Motivul pentru care îndrăgostiţii nu sunt totuşi pedepsiţi şi trataţi astfel, şi că acest fel de nebunie se dovedeşte af fi atât de răspândit , este că biciuitorii sunt la rândul lor îndrăgostiţi.
Nu există feţe mai adevărate ca acelea pe care le inundă plânsul. E cu mult mai bine să plângi de bucurie decât să te bucuri de lacrimile altuia.

Acum eu v-aş mai spune câteva, dar din păcate nu-mi mai amintesc...promit că am să vorbesc cu Zuzu să văd ce a mai reţinut şi ea...aşa că am să revin cât de curând...

 

duminică, 27 mai 2012

casă, dulce casă...

0 comentarii Publicat de Ilinca Lavinia la 23:30


Sfârşitul acesta de săptămână am părăsit Bucureştiul şi am dat o fugă până acasă!! Chiar mi se făcuse dor ...de scumpul, minunatul, cochetul, curăţelul şi mult iubitul meu oraş - dragul de el-, dor de toţi vâlcenii lui frumoşi, de aerul degajat, de vânzătoarea de la chioşc, de căţelul din faţa blocului, de semaforul  "muzical şi cu buton" :)) de prichindeii din părculeţul blocului, de entuziasmul şi de jocul lor mereu neobosit. Dar mai ales, abia aşteptam să-i revăd pe cei dragi...



 ....să văd grădina cu flori a lui mami, fiind sigură că şi anul acesta va fi cel puţin la fel de frumoasă ca în ceilalţi ani...
Aşadar, nu am zăbovit prea mult prin oraş şi am plecat la tară. Ce să spun...raiul pe pământ...trandafiri albi, roz, galbeni, roşii ori şatiraţi îşi etalau care mai de care minunata lor podoabă...în schimb, cuminţi şi sensibile, petuniile se bucurau în linişte de o miiică rază de soare; lămâiţa, înflorită toată, se gudura după ploaia tocmai trecută, doar doar să-i fie remarcate încântătoarele-i flori albe...cât despre crini, nu mai încape vorbă: mândri din cale-afară, împărăţeau peste florile abia sădite...





Azi a plouat...şi ce face omul când afară plouă? Gogoşi...:)) glumeam...
Însă noi chiar am făcut gogoşi...şi fiecare a participat: dacă nu cu gătitul cel puţin cu degustatul :)) Pe lângă faptul că au ieşit cum nu se poate mai bine, ne-am amuzat, ne-am amintit de "vremurile de odinioară" (Flori: -Nu puteai să-mi zici şi mie, măcar o dată, când ne dădeai lucrare, ca să ştiu şi eu de dinainte?" :)) )  şi ne-am simţit excelent...(până la urmă, e bună şi vremea asta  urâtă la ceva :P) 



 

;;
Subscribe to: Comentarii (Atom)